Adevăratul pericol pentru Italia este că ar putea fi asfixiată încet de costurile insuportabile ale împrumuturilor
Banca Centrală Europeană poate fie să salveze Italia, fie să-și salveze credibilitatea în Germania. Se va lupta să le facă pe amândouă.
Având în vedere că inflația a ajuns la un nivel maxim din ultimii cincizeci de ani în Germania, 14% în Țările de Jos și 25% în Estonia, este imposibil din punct de vedere politic să continuăm să curățăm datoriile tot mai mare ale Italiei sub masca politicii monetare. Prăbușirea monedei euro la paritatea dolarului a fost ultima picătură. Bundesbank și-a pierdut răbdarea.
BCE se află în cea mai mare dezordine internă de după criza datoriilor din zona euro. Şoimii şi porumbeii se contrazic zilnic pe o strategie fundamentală. Piețele nu au idee cum ar trebui să funcționeze noul instrument „anti-răspândire” (TPI) pentru a proteja Italia sau dacă este legal în afara unei situații de urgență. „Este un dezastru total. Christine Lagarde a pierdut controlul și nu dă dovadă de niciun fel de leadership”, a declarat o sursă apropiată Bundesbank.
Lagarde nu a participat la forumul bancherilor centrali din Jackson Hole. Vidul a fost umplut de Isabel Schnabel, membră a consiliului executiv al Germaniei, care s-a întors la rădăcinile ei din Bundesbank după o aventură fatidică cu bani ultra-slăbiți.
„Monedele noastre sunt stabile pentru că oamenii au încredere că le vom păstra puterea de cumpărare. Nerespectarea acestei încrederi poate duce la costuri politice mari”, a spus ea la Jackson Hole.
„Istoria este plină de exemple de inflație ridicată și persistentă care provoacă tulburări sociale. Pierderile bruște și mari ale puterii de cumpărare pot pune la încercare chiar și democrațiile cele mai stabile”, a spus ea.
Schnabel a spus că cei care fac mișcare și agitatori din domeniul finanțelor nu mai cred în asigurările BCE. Ei bănuiesc că se va prefera întotdeauna să lase inflația să crească mai degrabă decât să sacrifice creșterea, dacă sunt forțați să aleagă. „Este nevoie de o acțiune hotărâtă pentru a rupe aceste percepții”, a spus ea.
Discursul ei a fost ca un tunet. Ea a spus că este „în mare măsură irelevant” dacă creșterea inflației este cauzată de un șoc al ofertei externe sau de cererea internă. Instituția trebuie să ia măsuri preventive pentru a preveni riscul autoalimentării spiralei inflaționiste ca poliță de asigurare, chiar dacă acest lucru ar putea însemna excesul monetar.
Trebuie să se creeze o recesiune acum pentru a evita ceva mult mai rău mai târziu. Aceasta este vocea vechii doctrine a Bundesbank.
A fost un avertisment explicit că BCE nu va mai stabili o politică de plafonare a randamentelor obligațiunilor statelor vulnerabile. Fondurile speculative cu greu ar putea primi o invitație mai clară pentru a relansa comerțul „scurt din Italia”.
„Suntem pe minus de la începutul anului. Părea că problemele Italiei au dispărut, dar asta a fost doar pentru că BCE cumpără mai mult de 100% din oferta netă de datorii. Nu pot continua să facă asta acum”, a spus Mark Dowding de la BlueBay Asset Management.
Fondul Monetar Internațional a declarat în ultimul său raport „Articolul IV” că străinii au scos din Italia o sumă netă de 70 de miliarde de euro în ultimele șase luni. Acesta a avertizat despre un „cerc vicios între suveran și bănci”, pe măsură ce randamentele datoriei italiene cresc.
Riscul este mai concentrat decât acum un deceniu, deoarece QE a încurajat în mod activ băncile italiene să joace tranzacția de transport și să achiziționeze chiar și datoria suverană italiană. Infama doom-loop din 2011-2012 este vie și bine-merci. Uniunea bancară din zona euro care trebuia să elimine această tulburare unică europeană nu a făcut-o niciodată.
Randamentele datoriei italiene pe 10 ani au crescut la un maxim de nouă ani de aproape 4%. Spreadurile de risc au atins 240 de puncte, dublu față de nivelul când Mario Draghi a fost desemnat pentru a salva țara anul trecut.
FMI a descris o posibilă reacție în lanț în care randamentele în creștere provoacă pierderi pentru bănci, care apoi îngustează creditele, provocând o criză a creditului, care, la rândul său, duce la o scădere mai profundă într-o spirală pernicioasă.
Este un moment politic ciudat pentru BCE să rupă scutul datoriilor Italiei. Dacă sondajele sunt corecte, țara va alege pe 25 septembrie un guvern de dreapta dură, cu cheltuieli libere și eurosceptic, condus de ‘Marine Le Pen de Italia’.
Italia a ieșit din pandemie cu o povară a datoriilor de 150% din PIB, cu 15 puncte mai mare decât înainte de Covid și aproape de punctul de nereturnare pentru un debitor sub-suveran care nu își poate controla propria monedă. Are datorii suplimentare față de legătura de plăți Target2 al BCE, aproape de 30% PIB.
Circumstanțele de astăzi nu vor provoca un cutremur spre deosebire de alegerile de la începutul lui 2018, când Liga naționalistă și utopicul Mișcare Cinci Stele au ajuns la putere – sau ceea ce părea a fi puterea la acel moment – într-un țipăt primordial împotriva ordinii existente, cu o monedă paralelă „minibot” scrisă în acordul de coaliție.
Episodul acela nu a fost niciodată ceea ce părea a fi, desigur. Președintele pro-european și-a folosit autoritatea constituțională largă pentru a se asigura că mandarinii capabili ai Italiei păstrează toate pârghiile de control asupra economiei. Rebelii au fost cooptati pe calea italiană.
Alianța Meloni a încheiat pacea cu euro. Cel puțin face un act de bun comportament, având grijă să nu pericliteze granturile și împrumuturile din Fondul UE de redresare a pandemiei de 800 de miliarde de euro. Meloni nu este o aruncătoare de bombe. Ea l-a disprețuit pe Vladimir Putin, convingându-și partidul să rămână la alianța NATO.
„Dacă oamenii fac scurtcircuitare în Italia și se așteaptă ca aceasta să explodeze în curând, vor fi dezamăgiți. Dar în cele din urmă vor fi probleme”, a spus Lorenzo Codogno, fost economist șef la Trezoreria Italiei și acum la LC Macro.
Este o dramă cu ardere lentă de data aceasta, dar probabil şi mai periculoasă. Problema centrală a Italiei este amestecul toxic de datorie publică ridicată care se intersectează cu o rată de creștere a tendinței aproape de zero. Un detaliu șocant din raportul FMI este că productivitatea totală a factorilor a scăzut cu 13,5% din 2000.
Draghi nu a avut timp să treacă prin reformele radicale necesare pentru a salva Italia din acest echilibru prost. Schimbarea sa planificată a sistemelor de pensii și impozite a stagnat. „La margine, Draghi realizează unele reforme, dar multe sunt încă în aer”, a spus Codogno.
Alianța Meloni se declară împotriva regulilor UE și nu va plăti mai mult decât pe buza celor 58 de reforme neoliberale cerute de Bruxelles. Coaliția ei vrea să reducă taxele și să aibă un deficit bugetar primar mai mare.
Un guvern pe jumătate populist de acest gen la Roma face și mai puțin probabil ca Germania să fie de acord cu o uniune fiscală hamiltoniană, permițând Fondului de Recuperare să dezvolte o trezorerie UE. Acesta complică foarte mult utilizarea instrumentului anti-împrăștiere TPI. „BCE nu poate da Romei un cec în alb și nu poate continua să împingă plicul privind finanțarea monetară a datoriilor”, a spus Dowding de la BlueBay.
Deocamdată, BCE obligă răscumpărările portofoliului său de obligațiuni în afara bondurilor și în obligațiuni italiene și la o scară uluitoare. Acest lucru are limite tehnice și este o încălcare clară a clauzei fără salvare a Tratatului de la Maastricht, cu cât se prelungește mai mult.
Raportul TPI a fost dezvăluit la începutul lunii iulie, dar detaliile nu au fost încă rezolvate. Nu a apărut încă nimic în Jurnalul Oficial, iar instrumentul nu este valabil din punct de vedere juridic până când nu face acest lucru.
David Marsh, șeful Forumului oficial al instituțiilor monetare și financiare, a spus că există întrebări nerezolvate cu privire la cine suportă riscul financiar al intervențiilor TPI. Nu este clar dacă instrumentul constituie un risc fiscal și, prin urmare, încalcă suveranitatea bugetară a Bundestagului german și dacă este compatibil cu hotărârile anterioare ale curții constituționale germane.
„TPI poate fi activat doar dacă există contagiune și o mulțime de țări sunt sub presiune”, a spus Peter Schaffrik de la RBC Capital.
„Dacă presiunea va fi forţată, BCE va fi acolo pentru a cumpăra datoria italiană. Dar ar putea spread-urile să ajungă mai întâi la 300? Da, au putut”, a spus el.
Citeşte şi: Medvedev nu-i cruţă pe nemţi: ‘Germania duce un RĂZBOI HIBRID împotriva Rusiei!’ – Black News
Adevăratul pericol pentru Italia este că ar putea fi asfixiată încet de costurile insuportabile ale împrumuturilor care rămân ridicate și care expun patologiile subiacente ale economiei în timp, până când ceva se va întâmpla.
Țara are rezerve de forță. Datoria privată este scăzută, iar italienii dețin aproximativ 12 trilioane de euro de economii și active. Italia ar putea oricând să iasă din capcana datoriilor sale suverane confiscând o bucată de avere privată și confiscând depozite bancare, în conformitate cu schema Amato de la începutul anilor 1990 sau cu metoda corralito în Argentina.
Șansele ca următorul guvern italian să ia în considerare o astfel de măsură sunt zero. Mai devreme s-ar fi obligat creditorilor străini.
Editorial semnat de Ambrose Evans-Pritchard şi publicat de The Telegraph.
