Reacția BNM la acuzațiile unei companii energetice: Guvernatoarea Anca Dragu nu are nicio atribuție la acest caz

Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că acuzațiile Companiei Sarco Engineering, că instituția ar bloca o tranzacție ce ține de un proiect energetic strategic sunt calomnioase, iar guvernatoarea Anca Dragu nu are nicio atribuție la acest caz.

”Cazul se referă la o tranzacție comercială dintre compania Sarco Engineering și Banca Socială, la care BNM nu este parte. BNM a aprobat vânzarea activului respectiv, prin Hotărârea BNM nr. 139 din 22 iulie 2021, în conformitate cu prevederile legale privind lichidarea instituțiilor bancare, finalizarea tranzacției rămânând la decizia părților, potrivit omniapres.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Subliniem că Hotărârea BNM nr. 139 din 22 iulie 2021, aprobată în ședința Comitetului executiv al BNM este în vigoare, fiind menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție.

În prezent bunurile imobiliare care fac obiectul tranzacției se află sub sechestrul aplicat de instanță, ca urmare tranzacția nu a fost finalizată de către părți.

Reamintim că mandatul de guvernator al BNM al doamnei Anca Dragu a început la data de 23.12.2023, în timp ce Hotărârea BNM a fost emisă în anul 2021.

Prin urmare, materialul conține afirmații grave, nefondate, de natură să inducă în eroare opinia publică și să creeze confuzie în jurul unui caz care se află în examinare în instanțele de judecată, fără participarea în prezent a BNM în acest proces.

Asimilarea acestui caz cu așa-numita „schemă a furtului miliardului” este complet nejustificată și reprezintă o calomnie, care subminează în mod nefondat încrederea publică în procesele legale și transparente de lichidare bancară.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Astfel, BNM reafirmă angajamentul său ferm față de legalitate, transparență și responsabilitate, inclusiv în ceea ce privește supravegherea proceselor de lichidare bancară, fără ingerințe în litigiile comerciale”, se menționează în reacția BNM.

This post was last modified on 07/05/2025 18:30 18:30

Tags: Anca DraguBNM
Politică