X

Reacţia Kremlinului după reluarea exporturilor de cereale ucrainene

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a apreciat luni că plecarea primei nave încărcate cu cereale ucrainene din portul Odesa, conform termenilor acordului de la Istanbul, este un fapt “foarte pozitiv”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Reprezentantul Kremlinului a adăugat că reluarea exporturilor de cereale din Ucraina este şi “o bună ocazie de a testa eficienţa” înţelegerii încheiate de Moscova cu Kievul, în urma medierii ONU.

Citeşte şi: O camionetă a căzut într-o prăpastie din Peru (VIDEO)! 16 oameni au murit! – Black News

“Să sperăm că acordurile vor fi aplicate de toate părţile şi că mecanismele vor funcţiona eficient”, a adăugat el.

Prima navă autorizată luni să treacă de blocada rusă din Marea Neagră este Razoni, care transportă circa 26.000 de tone de grâu cu destinaţia Tripoli, a comunicat guvernul de la Kiev.

Citeşte şi: Cel mai vast incendiu al anului din California continuă să facă ravagii – Black News

Acordul semnat în 22 iulie de reprezentanţii Ucrainei, Rusie, Turciei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede înfiinţarea unui centru de coordonare din care fac parte reprezentanţi ai părţilor în conflict, pentru a permite exporturile de cereale prin Marea Neagră, în contextul ofensivei ruse în Ucraina.

Sistarea exporturilor de cereale ucrainene a provocat creşterea preţurilor pe pieţele internaţionale şi temeri privind o criză alimentară mondială.

Tags: cerealeDmitri Peskovkremlinmarea neagraRazonirusiatripoliucraina
Categorii: Război in Ucraina