Reacţia REGINEI la vestea că prinţul Harry şi Meghan aşteaptă al doilea copil

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a felicitat pe prinţul Harry şi pe soţia sa, Meghan, la aflarea veştii că ducele şi ducesa de Sussex aşteaptă al doilea copil, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales şi întreaga familie regală este încântată şi le doreşte numai bine”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham duminică seara, potrivit agenţiei de ştiri Press Association.


Citește și: SUA condamnă uciderea turcilor de militanții PKK

Suverana în vârstă de 94 de ani se află în prezent la castelul Windsor, lângă Londra, împreună cu soţul ei Philip, în vârstă de 99 de ani, duce de Edinburgh. Din cauza pandemiei de coronavirus, membrii familiei regale se întâlnesc rareori.

Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, şi soţia sa, ducesa Camilla, îşi petrec majoritatea timpului la reşedinţa lor Highgrove House din sud-vestul Angliei.

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, au făcut publică duminică vestea că aşteaptă al doilea copil şi au publicat o fotografie alb-negru cu ei doi sub un copac. Meghan stă întinsă şi îşi odihneşte capul pe piciorul lui Harry, ţinând o mână pe burtă.

Citește și: Din ce în ce mai puțini americani se infectează cu coronavirus

Harry şi Meghan au renunţat la datoriile regale în ianuarie 2020 şi s-au mutat cu Archie în California de Sud pentru a trăi o viaţă mai independentă, departe de atenţia presei britanice.

Anunţul a survenit după ce Meghan a dezvăluit în noiembrie că a pierdut o sarcină în vara lui 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei NATO va avea nevoie de între 35 și 50 de...

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul american al...

Guvernul maghiar vrea pună o taxă de ”contribuţie pentru apărare” pentru multinaţionale, sectorul bancar şi cel energetic

Guvernul maghiar vrea pună o taxă de ''contribuţie pentru apărare'' pentru multinaţionale, sectorul bancar şi cel energetic Guvernul Ungariei va solicita o "contribuţie la apărare"...

Un drum de o importanţă vitală se închide în România

Un drum de o importanţă vitală se închide în România De astăzi circulaţia pe drumul Valea Oltului, unul dintre cele mai tranzitate drumuri din România,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.