Reacția teatrului Luceafărul privind acuzațiile de cenzură: „Sunt afirmații manipulatorii”

Publicat:

Reacția teatrului Luceafărul privind acuzațiile de cenzură: „Sunt afirmații manipulatorii”

Spectacolul „Invizibil”, de la teatrul Luceafărului, care planifica avanpremiera pentru sfârșitul lunii martie, a fost anulat pentru o perioadă nedeterminată. Motivul invocat de administrația teatrului ,,Luceafărul” este că una dintre actrițele din spectacol se confruntă cu probleme de sănătate.

Regizorul-dramaturg al spectacolului, David Schwartz, acuză administrația teatrului într-un  interviu, că au existat mai multe presiuni politice pentru că subiectul ales ar fi „împotriva regimului actual”. De cealaltă parte, administrația Teatrului ,,Luceafărul” precizează au premiera a fost transferată pentru următoarea stagiune, chiar dacă au existat mai multe dezacorduri interne, cum ar fi nerespectarea de către regizor a anonimatului persoanelor care au oferit informații pentru viitorul spectacol.


Teatrul Luceafărul: ,,În cazul în care, așa cum prevede etica și deontologia profesională, ni s-ar fi solicitat părerea, deoarece în interviul publicat avem statut de persoane vizate: presupusele noastre afirmații, fapte și opinii fiind reproduse în formă liberă de intervievat, v-am fi pus la dispoziție următoarele informații despre proiectul ”Invizibil”, despre modul în care s-a lucrat la acest spectacol de teatru documentar, despre cum a fost colectată informația, cum a fost selectat textul și despre motivele amânării premierei spectacolului.”
,,Premiera a fost contramandată pe motiv că una dintre actrițele implicate în proiect s-a îmbolnăvit și a urmat o perioadă de tratament și regim strict, la indicația și sub evidența medicului. Ulterior ea ne-a informat ca a cedat nervos din cauza stresului și anxietății acumulate, deoarece nu era de acord cu cerințele regizorului.”
Opt actori din trupa teatrului au fost antrenați în proiectul spectacolului, în a cărui descriere se menționează că: ”își propune să documenteze și să transpună într-o formulă teatrală atât demersurile anti-corupție cât și practicile de corupție, de la cele de care se lovește fiecare cetățean în interacțiunea curentă cu autoritățile, la cele mai puțin „vizibile”, dar mult mai nocive, care țin de furtul banilor publici, neplata taxelor sau traficul de influență și are drept scop să analizeze și să radiografieze fenomenul corupției și discursul anti-corupție, pentru promovarea gândirii critice și a spiritului civic în rândul spectatorilor”.
Procesul de construcție a unui spectacol de teatru documentar începe cu o perioadă de cercetare a diverselor surse directe sau indirecte, urmată de transcrierea și arhivarea materialelor obținute, și apoi de structurarea unui scenariu de spectacol care editează, combină, remixează materialele respective.”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.