Reacţia Turciei după ce UE a pus-o la zid pentru acţiunile din Marea Mediterană

Publicat:

Turcia a respins vineri criticile “inacceptabile” ale Uniunii Europene, care a condamnat joi “acţiunile ilegale persistente” ale Ankarei în Marea Mediterană legate de disputele teritoriale cu Grecia şi Cipru, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Comunicatul (UE) conţine afirmaţii inacceptabile împotriva ţării noastre, care servesc intereselor Greciei şi Ciprului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, Hami Aksoy.


Citeşte şi: CINCI români printre persoanele decedate în urma exploziei de la uzina chimică din Cehia (MAE)

“Uniunea Europeană le susţine pentru că ele (Grecia şi Cipru) sunt membre, fără a se întreba dacă ele au dreptate”, a adăugat oficialul turc. “UE şi-a pierdut neutralitatea în problema cipriotă”, a adăugat el.

Această condamnare din partea UE intervine cu câteva zile înainte de reuniunea programată la 26 martie la Varna, în Bulgaria, între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedinţii Comisiei şi Consiliului European, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, ce ar trebui să asigure Ankara în privinţa continuării ajutorului financiar european promis în controversatul acord migratoriu din martie 2016.

Hami Aksoy a declarat că summitul prevăzut pe 26 martie la Varna este “important” pentru Turcia.

Citeşte şi: Nicolas Sarkozy face apel împotriva controlului judiciar

“UE trebuie să arate o atitudine mai constructivă faţă de ţara noastră pentru a elimina problemele legate de încredere în relaţiile (între Bruxelles şi Ankara) şi trebuie să-şi pună în aplicare deciziile”, a adăugat el, menţionând în special liberalizarea vizelor pentru turcii care călătoresc în UE şi ajutorul financiar european prevăzut în baza acordului migratoriu încheiat în martie 2016.

O serie de incidente pe mare au avut loc recent pe fondul disputelor teritoriale vechi cu Cipru şi Grecia. Printre altele, marina turcă a împiedicat o navă italiană să foreze în apele cipriote, iar un navă de patrulare turcă o lovit un vas grec în Marea Egee.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.