
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a reacționat la criticile privind starea drumurilor înzăpezite, afirmând că a fost făcut „unicul responsabil pentru iarnă” și pentru condițiile meteo dificile din ultimele zile.
„În ultimele 24 de ore am fost «făcut» unicul responsabil pentru zăpadă și viscol. Pentru faptul că, surpriză, iarna vine cu condiții de iarnă”, a scris ministrul într-o postare publicată pe rețelele sociale.
Bolea susține că, în realitate, echipele de drumari lucrează continuu, iar intervențiile sunt constante. Potrivit acestuia, doar în ultimele 24 de ore au fost mobilizate 271 de utilaje și 263 de muncitori, fiind aplicate peste 2.800 de tone de sare și materiale antiderapante. Ministrul afirmă că drumurile naționale au fost menținute funcționale, în pofida viscolului.
„Se intervine constant pe traseele intens circulate și pe drumurile de legătură cu frontiera. Monitorizez permanent situația, în coordonare cu Administrația Națională a Drumurilor și autoritățile responsabile”, a precizat Bolea.
Totodată, ministrul a recunoscut că situația nu este perfectă pe toate sectoarele de drum, dar a subliniat că apar dificultăți atunci când ninge abundent și bate vântul.
„Nu, drumurile nu sunt perfecte. Da, mai apar sectoare dificile – așa funcționează natura”, a adăugat el.
În mesajul său, Bolea a mulțumit drumarilor, polițiștilor, pompierilor și inginerilor energeticieni pentru intervenții și a criticat declarațiile pe care le consideră „isterice”, venite din partea celor care nu sunt implicați direct în gestionarea situației din teren.
De asemenea, ministrul a îndemnat cetățenii să manifeste prudență și să circule doar la necesitate, menționând că ninsorile sunt benefice pentru agricultură.
„Drumurile se curăță. Iarna va trece. Iar această ninsoare este o mare binecuvântare pentru agricultori”, a mai scris Bolea.