Reacţii dure după discursul lui Putin de Ziua Victoriei: ‘Un bătrân, nebun în autoizolarea lui!’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat luni memoria eroismului sovietic în cel de Al Doilea Război Mondial pentru a-şi încuraja armata către victorie în Ucraina şi a afirmat că Occidentul “pregătea o invazie a pământului nostru, inclusiv a Crimeei”, iar afirmaţiile sale au provocat numeroase reacţii în rândul opoziţiei şi în mediul diplomatic, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Una dintre cei care a reacţionat la discursul lui Putin susţinut cu prilejul paradei de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie a fost Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt în exil a opozantului arestat Aleksei Navalnîi.


Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

“Un bătrân, nebun în autoizolarea lui, stă singur pe podium pentru că nimeni nu a venit să fie alături de el, tuşeşte şi spune ceva despre naziştii din NATO. Cred că nici cel mai devotat susţinător al lui Putin nu va crede că aceasta este o imagine a victoriei”, a postat ea pe Twitter.

Criticul în exil al lui Putin şi fostul oligarh Mihal Hodorkovski a postat la rândul lui pe Twitter: “Astăzi este o sărbătoare pe care o celebram din copilărie. Pe 9 mai 1945, naziştii care au bombardat Kievul la 4 dimineaţa, pe 22 iunie 1941, au capitulat. La 4 dimineaţa pe 24 februarie, 2022, sub auspiciile unor spirite fasciste rele, Kievul a fost din nou bombardat. Descendenţii unora dintre învingători. Care au devenit fascişti. Uitaţi de 9 mai. Nu este o sărbătoare”.

De asemenea, aliaţi ai activistului politic Andrei Pivovarov au postat pe contul său de Twitter: “Putin a depus flori la memorialele oraşelor eroice Kiev şi Odesa. Nu e necesar niciun comentariu”.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

“Putin a repetat citate din sertarul cu zombi, neîndrăznind să vină cu ceva mai serios. Deci Kremlinul nu mai are niciun truc de rezervă. Acum înfrângerea lui Putin este o chestiune de timp”, a postat şi Ghennadi Gudkov, un fost membru al parlamentului în exil din cadrul opoziţiei liberale.

Michael McFaul, fostul ambasador al SUA în Rusia, a postat la rândul său pe Twitter: “De Ziua Victoriei, Putin pierde războiul din Ucraina. Este timpul ca soldaţii ruşi să plece acasă.”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie...

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal O femeie care a...

Moldova va primi un grant de 6 milioane de euro: Cine îl oferă și cum urmează a fi cheltuiți banii

Moldova va primi un grant de 6 milioane de euro: Cine îl oferă și cum urmează a fi cheltuiți banii Banca de Dezvoltare a Consiliului...

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului ‘dacă este necesar’

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului 'dacă este necesar' Turcia este gata să construiască o bază militară navală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.