X

Rebelii houthi din Yemen trec pe LISTA NEAGRĂ a Statelor Unite

Administraţia americană a lui Donald Trump a anunţat duminică seară, cu zece zile înainte de încheierea mandatului, că îi va înscrie pe rebelii houthi din Yemen pe lista neagră a grupărilor “teroriste”, ceea ce, conform organizaţiilor internaţionale, riscă să agraveze criza umanitară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a explicat că va informa Congresul de această decizie, adoptată pentru a consolida “descurajarea activităţilor nefaste ale regimului iranian”, susţinător al grupării rebele yemenite în faţa guvernului sprijinit de o coaliţie condusă de Arabia Saudită, aliat al SUA.

Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China

Trei lideri ai rebelilor houthi au fost de asemenea înscrişi pe lista neagră, printre care şi principalul lor şef, Abdel Malek al-Houthi.

Sancţiunea urmăreşte ca rebelii houthi să poată fi făcuţi responsabili “de actele lor teroriste, în special pentru atacurile transfrontaliere care ameninţă populaţiile civile, infrastructura şi transportul maritim”, a declarat Pompeo.

Anunţul era aşteptat de la alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din SUA. Mai multe organizaţii nonguvernamentale şi instituţii internaţionale s-au temut ca preşedintele Trump, învins la scrutin, să nu încerce să dea o mare lovitură diplomatică Iranului, inamicul său din Orientul Mijlociu, înainte de instalarea la Casa Albă, la 20 ianuarie, a democratului Joe Biden, care vrea o reluare a dialogului cu Teheranul.

Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia

Conform acestor organizaţii, decizia riscă să provoace o paralizie a livrării de ajutor umanitar către Yemen şi o basculare în foamete a acestei ţări măcinate de război.

“SUA recunosc că există îngrijorări în privinţa impactului pe care aceste desemnări le-ar avea asupra situaţiei umanitare din Yemen”, a spus Pompeo.

“Intenţionăm să introducem în loc măsuri pentru a reduce impactul lor asupra anumitor activităţi şi importuri umanitare”, a adăugat el. 

Tags: Abdel Malek al-HouthiArabia sauditaMike Pompeorebeli houthiSUAterorismYemen
Categorii: Știrile zilei