Rebelii houthi încep sâmbătă retragerea din oraşul port yemenit Hodeida (ONU)

Publicat:

Rebelii houthi ar urma să înceapă sâmbătă să se retragă din oraşul port Hodeida, prima etapă a încetării ostilităţilor cu guvernul yemenit decisă în decembrie, potrivit unui comunicat de presă emis vineri de şeful misiunii de observare a ONU din Hodeida, Michael Lollesgaard, informează AFP, potrivit agerpres.

Retragerea ar urma să se încheie marţi, se precizează în informarea dată publicităţii de fostul general danez.


Citește și : Putin, invitat la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito al Japoniei

Conform sursei citate, rebelii houthi s-au angajat să se retragă nu doar din portul Hodeida, oraş prin care tranzitează mare parte din ajutorul umanitar internaţional care ajunge în Yemen, dar şi din porturile Saleef şi Ras Issa.

Deşi misiunea de observare a ONU ar trebui să fie formată din 75 de observatori, doar 15 sunt operaţionali. Restul observatorilor aşteaptă primirea vizei din partea rebelilor houthi pentru a putea fi desfăşuraţi pe teren, conform unei surse diplomatice.

Începând din decembrie anul trecut, confruntările din regiunea Hodeida au scăzut în mod simţitor în intensitate, conform altor surse diplomatice.

Acordurile încheiate în decembrie în Suedia prevăd, de asemenea, retragerea luptătorilor din porturile situate în regiunea de vest a Yemenului, care nu s-a concretizat până în prezent, în pofida mai multor asigurări din partea ONU privind iminenţa realizării sale.

Conflictul din Yemen, între guvernul susţinut începând din 2015 de o coaliţie condusă de Arabia Saudită şi rebelii houthi, s-a soldat cu zeci de mii de morţi, printre care numeroşi civili, conform informaţiilor furnizate de mai multe organizaţii umanitare.

Citește și : SUA: Procurorul special Robert Mueller nu va fi audiat în Congres săptămâna viitoare (presă)

Luna trecută, trimisul special al SUA Martin Griffith a declarat pentru Reuters că guvernul yemenit şi rebelii houthi au convenit oficial asupra primei faze a re-desfăşurării trupelor, fiind în curs discuţii privind următoarea fază.

Oficiali ai organizaţiilor umanitare au pledat pe lângă ambele tabere pentru menajarea portului Hodeida, un colac de salvare pentru economia paralizată a ţării, dependentă de cea mai mare operaţiune de asistenţă a Programul Alimentar Mondial (PAM), destinată hrănirii a 10 milioane de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi Parlamentul se convoacă joi, 18 iulie în ședința plenară. Pe ordinea de...

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei În contextul prelungirii Codului Galben și Portocaliu de caniculă, Agenția Națională Transport Auto...

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată La un an și jumătate după ce a fost inițiată...

Guvernul a aprobat modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului ‘Prima Casă Plus’

Guvernul a aprobat modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului 'Prima Casă Plus' Guvernul a aprobat, astăzi, modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului de stat „Prima Casă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.