Rebelii houthi se angajează să nu mai recruteze copii-soldaţi

Publicat:

Rebelii houthi, care controlează o parte din Yemen, s-au angajat, printr-un ‘plan de acţiune’ semnat cu ONU, să înceteze recrutarea de copii în rândurile lor, într-un moment în care în ţară este în vigoare un rar armistiţiu, informează AFP, potrivit agerpres.

Rebelii, susţinuţi de Iran şi aflaţi de şapte ani în război cu forţele guvernamentale sprijinite de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, sunt acuzaţi de ONG-uri că recurg la copii-soldaţi în acest conflict care distruge una din cele mai sărace ţări din lume.


‘Houthi au semnat un plan de acţiune cu Naţiunile Unite pentru a pune capăt şi a preveni recrutarea şi utilizarea de copii în conflictele armate’, a anunţat ONU într-un comunicat emis săptămâna trecută.

Acordul mai are ca scop să împiedice ‘uciderea şi mutilarea de copii, atacurile împotriva şcolilor şi spitalelor, precum şi alte încălcări grave’, afirmă comunicatul.

Potrivit ONU, planul de acţiune a fost semnat la începutul armistiţiului, intrat în vigoare la 2 aprilie, în prima zi a Ramadanului, luna sfântă a postului musulman.

‘Acest angajament nou al houthi este un pas pozitiv şi încurajator. Planul de acţiune trebuie pus integral în aplicare şi să ducă la acţiuni concrete pentru ameliorarea protecţiei copiilor în Yemen’, a declarat Virginia Gamba, emisarul şef al ONU pentru apărarea copiilor în ţările în conflict.

Houthi controlează o mare parte din nord-vestul Yemenului, inclusiv capitala Sanaa cucerită în 2014.

Citeşte şi: Zelenski anunţă începutul ofensivei ruse în estului Ucrainei – Black News

Conform Naţiunilor Unite, mai mult de 10.200 de copii au fost ucişi sau mutilaţi, iar alţi aproape 3.500 au fost recrutaţi şi folosiţi de la începutul conflictului care a aruncat Yemenul într-una din cele mai grave tragedii umanitare din lume.

În total, războiul a făcut sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi, în vreme ce o mare parte a populaţiei, printre care mulţi copii, se află în situaţie de foame acută. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.