Rebelii huthi sunt de acord să negocieze un ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida, afirmă Griffiths

Emisarul ONU în Yemen Martin Griffiths, care se află în prima sa vizită la Hodeida, a anunţat vineri că rebelii huthi sunt de acord să negocieze un ”rol major” al organizaţiei internaţionale în acest oraş port-cheie asupra căruia deţin controlul, relatează AFP, informează News.ro .

Într-un comunicat pe care l-a citit în faţa presei, în acest oraş situat în vestul ţării devastate de război, Griffiths, care încearcă să organizeze consultări de pace în Suedia, i-a îndemnat pe beligeranţi să respecte armistiţiul la Hodeida, care era vizat de o ofensivă a unor forţe proguvernamentale în vederea recuceririi oraşului.

Citește și : Aleksandar Vucic face o declaraţie dură: ‘Serbia NU mai are încredere în NATO şi KFOR’

Griffiths vizitează la Hodeida – principalul front al războiului – după ce a vizitat capitala yemenită Sanaa, aflată de asemenea sub controlul rebelilor.

”Sunt aici pentru a spune astăzi (vineri) că am convenit ca ONU să efectueze de urgenţă negocieri detaliate în vederea unui rol major al ONU în port şi nu numai”, a declarat emisarul ONU.

”Atenţia lumii se concentrează asupra oraşului Hodeida. Liderii fiecărei ţări au îndemnat la păstrarea păcii” în oraş, a coninuat el.

Oraşul Hodeida – al cărui port este vital în trimiterea aproape tuturor importurilor şi ajutoarelor în Yemen – ilustrează numai el complexitatea războiului din Yemen, soldat cu aproximativ 10.000 de morţi în patru ani şi care a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume potrivit ONU, care avertizează că 14 milioane de oameni se află în pragul foametei.

Citește și : Turcia: Fetullah Gulen, inculpat pentru asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara

Un purtător de cuvânt al ONU a anunţat anerior că Organizaţia Naţiunilor Unite este ”pregătită să coopereze cu părţile” cu privire la ”un rol de supervizare a ONU în vederea gestionării portului, care să protejeze această instalaţie de o eventuală distrugere şi să apere această cale (de acces) umanitară principală”.

This post was last modified on 23/11/2018 16:40 16:40

Tags: HodeidaMartin GriffithsONUrazboisanaaSuediaYemen
Categorii: Sinteze