X

Rebelii sirieni au ajuns la un acord cu Damascul pentru o predare condiționată

Rebelii din sudul Siriei au încheiat un acord cu Rusia, aliată a Damascului, pentru o predare negociată într-o zonă sensibilă care se învecinează cu partea Platoului Golan anexată de către Israel, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Acordul de încetare a focului în provincia Quneitra (sud-vest) le va permite instituţiilor guvernamentale siriene să revină în zonă, după ce rebelii îşi vor depune armele grele, a precizat OSDO.

Citește și: Autoritățile britanice i-au identificat pe suspecții care l-au otrăvit pe Serghei Skripal

Potrivit agenţiei oficiale Sana, acordul ar urma să-i permită regimului să-şi recupereze poziţiile de dinainte de 2011, data izbucnirii războiului.

OSDO a anunţat anterior că operaţiunea de evacuare a tuturor civililor şi combatanţilor proregim din Foua şi Kafraya, ultimele localităţi asediate din Siria, încercuite de trei ani de către rebeli, a încetat joi.

Citește și: CONTROVERSE Adoptarea unei legi controversate care defineşte Israelul drept ‘statul-naţiune al poporului evreu’

Cele două localităţi, situate în provincia Idlib (nord-vest), sunt acum pustii după evacuarea a 6.900 de persoane – civili şi combatanţi proregim, a afirmat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Operaţiunea a avut loc în cadrul unui acord încheiat între Rusia, aliata regimului, şi Turcia, care îi susţine pe rebeli. 

Tags: FouaisraelKafrayaosdoPlatoul GolanQuneitrarebelirusiasiria
Categorii: Știrile zilei