X

Rebelii sirieni că pregătesc un atac chimic în provincia Idleb (Moscova)

Rusia a acuzat sâmbătă rebelii sirieni că pregătesc un atac chimic în provincia Idleb pentru a putea apoi să acuze regimul de la Damasc, oferind un pretext statelor occidentale să lovească poziţii ale armatei siriene în regiune, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acuzaţia survine după declaraţiile făcute în această săptămână de consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, care a avertizat că Washingtonul va reacţiona “foarte puternic” în cazul în care armata siriană ar recurge la arme chimice în ofensiva sa pentru recucerirea provinciei Idleb, ultimul fief al insurgenţilor din ţară.

Citește și : Afganistan: Cel puțin trei morți într-un atac sinucigaș comis în orașul Jalalabad

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a afirmat într-un comunicat că grupul jihadist Hayat Tahrir al-Sham (HRT, format din membri ai fostei ramuri siriene a Al-Qaida) “pregăteşte o nouă provocare pentru a acuza guvernul sirian că utilizează arme chimice împotriva populaţiei civile din provincia Idleb”.

Grupul, potrivit Moscovei, a trimis “opt rezervoare cu clor” în oraşul Jisr al-Shughur pentru a pune la cale un atac şi apoi le-a transportat către un sat aflat la opt kilometri distanţă.

Igor Konaşenkov a acuzat de asemenea serviciile secrete britanice că “participă activ la această provocare”, pentru a da “un nou motiv forţelor americane, britanice şi franceze să lanseze lovituri aeriene împotriva forţelor guvernamentale siriene”.

Citește și : Zece morţi şi cinci răniţi după explozia unui cazan cu abur într-o zonă rezidenţială din oraşul iranian Mashhad

În aprilie, forţele aeriene ale celor trei ţări au lansat rachete asupra unor ţinte siriene ca răspuns la presupusul atac cu gaz sarin şi clor asupra Duma, în apropiere de Damasc, care s-a soldat cu 40 de morţi.

Rusia, un aliat al Damascului, a susţinut întotdeauna că atacul asupra Duma a fost pus în scenă de Căştile albe, pe care le acuză că sunt aliate rebelilor sirieni.

Tags: atac chimicdamascIdlebIgor KonaşenkovJohn Boltonrebelirusiawashington
Categorii: DiasporaSinteze