Recean are numai cuvinte de laudă la adresa lui Mircea Snegur

Recean are numai cuvinte de laudă la adresa lui Mircea Snegur

Prim-ministrul Dorin Recean a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și prietenilor primului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, care s-a stins din viață noaptea trecută.

Citeşte şi: Washingtonul îl critică pe Putin: ‘Să te întâlneşti cu un paria ca să-i ceri ajutor într-un război pe care sperai să-l câştigi într-o lună echivalează cu a cerşi’ – Stiripesurse.md

Potrivit premierului, Mircea Snegur a fost un om de stat devotat, un adevărat arhitect al independenței noastre și un promotor al limbii române, transmite Știri.md.

„Ne amintim cu recunoștință de curajul dumnealui cu care a marcat drumul nostru către un viitor mai bun. Transmit sincere condoleanțe familiei și prietenilor săi apropiați. Cu durere în suflet, ne luăm rămas-bun de la Primul Președinte al țării noastre și continuăm să construim o  Moldovă independentă – mai puternică, mai prosperă și mai unită”, a scris Recean.

În acest context, amintim că Mircea Snegur, primul preşedinte al R. Moldova, s-a stins din viață aseară, 13 septembrie. Primul șef al statului avea 83 de ani.

La scurt timp, președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma trecerii în neființă a lui Mircea Snegur.

De asemenea, și fostul șef de stat Igor Dodon a venit cu un mesaj de condoleanțe după ce a aflat că primul președinte al țării s-a stins din viață.

Recean are numai cuvinte de laudă la adresa lui Mircea Snegur

„Am aflat cu tristețe despre trecerea în neființă a primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Îmi exprim condoleanțele sincere familiei sale și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-i odihnească sufletul”, a scris Dodon pe canalul său de Telegram.

Și președintele PLDM, Vlad Filat, a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma trecerii în neființă a primului președinte al R. Moldova.

Tags: Dorin ReceanMircea Snegur
Categorii: Știrile zilei