Recean, despre zvonurile privind vinderea pământurilor Moldovei străinilor: „Noi nu semnăm orbește documente”

Publicat:

Recean, despre zvonurile privind vinderea pământurilor Moldovei străinilor: „Noi nu semnăm orbește documente”

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că, în cadrul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE, autoritățile vor negocia ca pământurile țării noastre să nu fie vândute străinilor. Șeful Guvernului a subliniat că în Uniunea Europeană există state care au restricții cu privire la acest aspect. Precizările au fost făcute într-un mesaj publicat în data de 28 septembrie pe Facebook, după ce în spațiul public au apărut discuții referitoare la faptul că pământurile Republicii Moldova vor fi vândute străinilor pentru aderarea la blocul comunitar, scrie newsmaker.md.

O nouă minciună prinde turații – legată de pământurile noastre. Poziția noastră legată de vânzarea liberă de terenuri agricole este clară: Moldova în procesul de negociere a aderării va obține ceea ce e în interesul nostru național. Noi nu semnăm orbește documente, noi negociem ce e bine pentru țară. Și vom negocia ca pământurile noastre să nu fie vândute străinilor. În UE există numeroase state care și acum au restricții la vânzarea pământului către străini. La fel vom proceda și noi”, a declarat premierul Dorin Recean.


Precizăm că, pe 27 septembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a declarat că în Uniunea Europeană circulația capitalului este liberă, de aceea cetățenii unei țări-membre, teoretic, pot achiziționa „orice” într-o altă țară-membră. Janis Mazeiks a subliniat că autoritățile Republicii Moldova și cele europene vor discuta acest aspect în cadrul negocierilor de aderare la UE. În același timp, el și-a exprimat părerea, menționând că dacă pământul din localitățile țării noastre care sunt abandonate sau au puțini locuitori ar fi cumpărate de străini, acolo ar avea loc activitate economică mai amplă.

Citește și: Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres

Afirmațiile diplomatului european au devenit obiectul interpretărilor pe rețelele de socializare. De exemplu, liderul socialiștilor, Igor Dodon, le-a folosit pentru a ataca referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE, menționând că scopul acestuia ar fi să transforme Republica Moldova în „colonie” și să fie vândute pământurile străinilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah: Cum a ajuns să fie considerat cel mai puternic om din Liban

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah: Cum a ajuns să fie considerat cel mai puternic om din Liban Israelul susține că liderul Hezbollah, Hassan...

Proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul UNDP și UNFPA, discutate de premierul Dorin Recean și conducerea organizațiilor internaționale

Proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul UNDP și UNFPA, discutate de premierul Dorin Recean și conducerea organizațiilor internaționale Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP)...

Țara cu cea mai bună calitate a vieții din lume

Țara cu cea mai bună calitate a vieții din lume Țările europene domină primele zece locuri ale celor mai bune țări din lume pe baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.