X

Recean îi cheamă pe toţi primarii la Forum

Recean îi cheamă pe toţi primarii la Forum

Premierul Dorin Recean i-a îndemnat pe toți primarii aleși în cadrul scrutinului din luna noiembrie, să participe la Forumul primarilor din 9 decembrie.

Recean a venit cu un mesaj adresat tuturor edililor, indiferent de culoarea lor politică, să dea curs invitației șefei statului, transmite Știri.md.

Citește și: Ucraina revendică atacuri împotriva unor obiective militare ruseşti în partea estică a Crimeei – Stiripesurse.md

„Vreau să rog toți primari, cei care au fost realeși și care au fost aleși pentru prima dată, să participe la acest forum. El este important pentru ca să ne aliniem la ceea ce avem de făcut în localitățile noastre, pentru cetățeni, administrația publică centrală și cea locală.

Obiectivul nostru este să construim Europa acasă și corespunzător avem nevoie de această colaborare. Accentuez, toți primarii trebuie să vină, indiferent de culoarea politică, deoarece noi toți ne dorim același lucru – să construim localități comode, europene la noi în țară”, a menționat Recean.

Recean îi cheamă pe toţi primarii la Forum

Reamintim că la data de 9 decembrie va fi organizat un eveniment pentru toți primarii aleși, care sunt interesați să valorifice oportunitățile asociate cu integrarea europeană. Forumul este organizat sub egida președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Tags: Dorin ReceanForumprimari
Categorii: PoliticăȘtirile zilei