Recean l-a pus pe Constantin Borosan ŞEF la Ministerul Energiei
Primul ministru Dorin Recean l-a desemnat pe secretarul de stat, Constantin Borosan, ca fiind responsabil de coordonarea tuturor proceselor administrativ-organizatorice la Ministerul Energiei. Și asta în perioada în care Recean va deține portofoliul de ministru al Energiei.
Acest lucru a fost afirmat de însuși premier, pe pagina sa de Facebook.
„În această dimineață am organizat o primă ședință de lucru la Ministerul Energiei. Au fost trasate principalele direcții de activitate pentru perioada imediat următoare și pentru pregătirea instituirii stării de urgență în domeniul energetic. Săptămâna viitoare vom veni cu toate demersurile necesare către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvern și Parlament pentru a o institui de la 16 decembrie”, scrie Dorin Recean în mesajul său.
Amintim, că ieri șeful Executivului a anunțat demiterea din funcție a ministrului Victor Parlicov, a șefului de la Energocom Victor Bînzari, precum și a membrului Consiliului de Observatori ai SA „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat. Demiterile au avut loc în contextul unei apropiate crize în sistemul energetic, fapt pentru care Dorin Recean va cere instaurarea unei Stări de Urgență în R. Moldova.
This post was last modified on 06/12/2024 13:33 13:33