Recean, la ședința cu primarii din raionul Briceni: ‘Mizăm pe capacitatea voastră de a munci împreună, pentru a reuși să construim Moldova Europeană’

Publicat:

Recean, la ședința cu primarii din raionul Briceni: ‘Mizăm pe capacitatea voastră de a munci împreună, pentru a reuși să construim Moldova Europeană’

Prioritățile Guvernului referitoare la dezvoltarea localităților, crearea traseelor turistice și problemele cauzate de schimbările climatice au fost printre subiectele abordate de către prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Briceni, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare a Executivului. 

Premierul a menționat că, pe lângă programul „Satul European”, Guvernul pregătește și alte modalități de acordare a resurselor financiare pentru proiectele necesare în localități, astfel încât cetățenii din fiecare sat și oraș din țară să beneficieze de condiții mai bune de viață. De asemenea, șeful Executivului a reiterat importanța consolidării capacităților de scriere a proiectelor, inclusiv în contextul pregătirii pentru accesarea fondurilor de preaderare, potrivit moldpres.md.


Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

„Mizăm pe capacitatea voastră de a munci împreună, pentru a reuși să construim Moldova Europeană. Prioritățile noastre sunt comune, cu toții ne dorim să avem acces la apă de calitate și sisteme de canalizare, drumuri europene, școli și grădinițe moderne, un sistem medical dezvoltat”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

În total, Guvernul a investit peste 26 de milioane de lei pentru realizarea a 20 proiecte prin intermediul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”, fiind construite rețele de apeduct și canalizare, extinse rețelele de iluminat stradal, îmbunătățite condițiile din instituțiile de învățământ, amenajate terenuri sportive și renovate căi de acces.

În ediția din acest a programului „Satul European” au fost selectate 19 proiecte, cu o valoare totală de peste 77 de milioane de lei. 

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autoritățile recomandă vaccinarea contra COVID și împotriva gripei sezoniere

Autoritățile recomandă vaccinarea contra COVID și împotriva gripei sezoniere Deși numărul celor infectaţi cu COVID-19 este în descreştere, autoritățile nu ezită să îndemne cetățenii să...

Festivalul Vinului de Autor 2024: 36 de crame și peste 4500 de vizitatori

Festivalul Vinului de Autor 2024: 36 de crame și peste 4500 de vizitatori Cea de-a II-a ediție a Festivalului Vinului de Autor, organizată de Asociația...

Kremlinul consideră inutilă propunerea lui Scholz privind negocierea păcii în Ucraina fără susţinerea SUA

Kremlinul consideră inutilă propunerea lui Scholz privind negocierea păcii în Ucraina fără susţinerea SUA Kremlinul a transmis luni că nu respinge propunerea cancelarului german Olaf...

Din 2025, biletele pentru transportul rutier vor putea fi cumpărate și online

Din 2025, biletele pentru transportul rutier vor putea fi cumpărate și online Începând cu anul 2025, biletele pentru transportul rutier vor putea fi cumpărate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.