Recean s-a întâlnit cu misiunea FMI ajunsă la Chişinău

Publicat:

Recean s-a întâlnit cu misiunea FMI ajunsă la Chişinău

Evoluțiile recente din economie, perspectivele la nivel macroeconomic și etapa la care se află realizarea agendei de reforme au fost discutate, astăzi, de premierul Dorin Recean și misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI). Misiunea este condusă de Alina Iancu și se află în vizită la Chișinău în perioada 1‐11 octombrie.   

Discuțiile au loc în contextul a celei de‐a șasea evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și evaluării a doua a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF).


Vezi şi: VIDEO – Israelul a lansat operaţiuni militare terestre în Liban – Stiripesurse.md

Prim-ministrul Dorin Recean a accentuat că Guvernul urmărește, în prezent, două obiective principale: relansarea economiei și asigurarea păcii și securității. „Dorim să creștem încrederea consumatorilor și investitorilor în economia noastră, care a avut de suferit în contextul regional actual”, a spus șeful Executivului.

Recean s-a întâlnit cu misiunea FMI ajunsă la Chişinău

Interlocutorii au mai vorbit despre reforma justiției și lupta împotriva corupției, situația din domeniul energetic, integrarea regiunii transnistrene în spațiul economic al Republicii Moldova, consolidarea sectorului financiar-bancar, cu accent pe cadrul de activitate al Băncii Naționale a Moldovei.

„Reforma justiției stă la baza tuturor celorlalte reforme, fiind nevoie de o abordare sistemică. Este esențial ca în sistem să se regăsească oameni integri, iar instituțiile din domeniu să fie sustenabile, independente, dar, totodată, nu izolate”, a punctat prim-ministrul.

Misiunea FMI a menționat că ultimele evoluții macroeconomice indică o direcție corectă pentru recuperarea economică. Experții au apreciat informațiile detaliate oferite de autorități și au asigurat de sprijinul total al instituției financiare internaționale pentru economia națională și continuarea reformelor.

Recean s-a întâlnit cu misiunea FMI ajunsă la Chişinău

Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, cu o durată de 40 luni, a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022, a fost majorat volumul total de creditare până la circa 805 milioane de dolari, din care circa 608 milioane de dolari au fost deja debursate.

În afară de aceasta, în decembrie 2023, a fost aprobat un program nou, susținut prin mecanismul de finanțare RSF, în valoare de circa 175 de milioane de dolari, din care au fost deja debursate circa 44 milioane de dolari. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă Soldații ucraineni au mai reușit o performanță remarcabilă pe front,...

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă  "Wall Street Journal"  a dezvăluit informații care pun într-o postură dificilă marina chineză. China...

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil În ultimele 48 de ore, șase cetățeni din Ucraina au fost depistați...

Panică pe un aeroport din Italia după ce s-a produs o explozie

Panică pe un aeroport din Italia după ce s-a produs o explozie Haosul și panica a pus stăpânire pe aeroportul din Bergamo, Italia după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.