Recep Tayyip Erdogan şi Giuseppe Conte pledează pentru ‘un armistiţiu durabil’ în Libia

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul italian Giuseppe Conte au îndemnat luni la un armistiţiu “durabil” în Libia, unde părţile beligerante respectă de duminică un armistiţiu ce urmează să ducă la un acord oficial negociat la Moscova, informează AFP şi dpa, scrie agerpres.

“Desfăşurăm eforturi pentru ca armistiţiul să fie durabil”, a declarat Erdogan în timpul unei conferinţe de presă la Ankara, alături de Conte, care a subliniat “necesitatea de a pune capăt escaladării pe teren şi de a garanta un armistiţiu durabil”.


Citește și : Marea Britanie poate continua relaţia cu Huawei fără să compromită legăturile cu SUA

Armistiţiul, în vigoare de duminică, a fost pus în aplicare la iniţiativa Turciei, care susţine guvernul de la Tripoli condus de Fayez al-Sarraj, şi de Rusia, care este suspectată că l-ar susţine pe liderul din estul libian, Khalifa Haftar, cu arme, bani şi mercenari.

Acest armistiţiu ar urma să constituie un preludiu la o conferinţă internaţională asupra Libiei la Berlin, sub egida ONU, prevăzută pentru 19 ianuarie.

Sarraj şi Haftar au sosit luni la Moscova pentru negocieri menite să oficializeze armistiţiul respectat pe teren.

“Potrivit informaţiilor care mi-au parvenit, discuţiile se îndreaptă în direcţia pozitivă”, a adăugat Erdogan în timpul conferinţei de presă.

“Armistiţiul riscă să devină o măsură precară dacă nu se înscrie în cadrul unui efort colectiv mai larg al comunităţii internaţionale pentru a garanta unitatea, stabilitatea şi suveranitatea Libiei”, a avertizat la rândul său Conte.

Citește și : Ţările care au avut cetăţeni la bordul avionului doborât de iranieni vor discuta o posibilă acţiune pe plan legal

Italia se consideră un actor important în contextul situaţiei din Libia din cauza legăturilor sale istorice cu această ţară, în calitate de fostă putere colonială. Ea este îngrijorată în legătură cu rolul crescând al Rusiei şi Turciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.