Rechemat pentru sexism, ambasadorul Franţei în Coasta de Fildeş denunţă ‘mărturii false şi comploturi’

Publicat:

Ambasadorul Franţei în Coasta de Fildeş, Gilles Huberson, rechemat la Paris pentru comportamente “sexiste”, a denunţat luni, prin intermediul avocatului său, “mărturii false” şi “comploturi” care ar fi dus la aceste acuzaţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Faptele şi afirmaţiile care îi sunt reproşate rezultă fie din mărturii false, fie din comploturi” şi “dacă ar fi urmărite în justiţie, ar fi prescrise”, a declarat Pierre-Olivier Sur într-un comunicat.


Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Ambasadorul a fost rechemat în cadrul unei “anchete administrative în curs”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe fără precizări suplimentare.

Potrivit site-ului francez Mediapart, Gilles Huberson, în post la Abidjan din septembrie 2017, este acuzat de violenţe sexiste şi sexuale de către cel puţin cinci femei care au depus mărturie.

Rechemarea sa intervine într-un moment extrem de tensionat în Coasta de Fildeş, în care candidatura controversată a preşedintelui la final de mandat Alassane Ouattara la realegerea sa suscită temeri privind eventuale violenţe electorale.

Revenirea sa la Paris într-un astfel de context a alimentat speculaţiile de pe reţelele sociale, chiar dacă o sursă apropiată de dosar a declarat pentru AFP că decizia nu are nimic de a face cu “politica”.

“Nu există o urmărire pentru delict sau infracţiune penală şi nici nu va exista”, a subliniat avocatul ambasadorului, solicitând o “analiză scrupuloasă” a faptelor reproşate.

Avocatul a spus că actele care vor marca cariera ambasadorului “sunt securitatea Franţei în Africa şi războiul împotriva terorismului în Mali, în timpul căruia a devenit ambasador”, a adăugat el.

“Acţiunea şi conduita sa personală au fost calificate unanim drept exemplare”, a dat el asigurări.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Fost elev al Şcolii militare speciale de la Saint-Cyr, Gilles Huberson a fost şef al Misiunii interministeriale “Mali-Sahel” în 2013, în momentul intervenţiei militare franceze în această ţară, apoi ambasador în Mali între 2013 şi 2016 şi ambasador în Mauritius în 2016 şi 2017, înainte de a fi trimis la Abidjan.

Ocupând aceste funcţii, el a fost în prima linie în ţări şi în dosare cheie pentru Franţa, în special din punct de vedere al securităţii, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.