Un recidivist a fost condamnat de Curtea Supremă a Spaniei pentru mesaje de susținere a organizației teroriste ETA

Publicat:

Curtea Supremă a Spaniei a validat condamnarea unui bărbat pentru apologia terorismului pentru că reluat pe contul său de Twitter mesaje de susţinere a organizaţiei separatiste ETA, a anunţat joi instanţa într-un comunicat, relatează agerpres .

Bărbatul fusese condamnat de Audienţa Naţională, tribunal însărcinat în special cu afaceri de terorism, la un an şi jumătate de închisoare. El a contestat această decizie, în numele printre altele, al dreptului la libertatea de exprimare.


Andeko Jurado, condamnat deja în 2006 pentru un delict în legătură cu terorismul, a mai subliniat că nu el a fost autorul acestor mesaje pe reţeaua socială şi, prin urmare, nu poate fi urmărit penal pentru conţinutul lor.

Citește și : Papa Francisc a vizitat un mic spital de campanie din centrul Romei care ofera servicii celor nevoiași

Justiţia i-a reproşat că a difuzat o înregistrare video în care apăreau membri ai ETA, la un moment dat înarmaţi, fotografia unui membru decedat al acestei organizaţii însoţită de cuvintele “adio şi onoare” în bască, precum şi alte două mesaje în onoarea acestui membru al ETA.

În opinia Curţii Supreme a Spaniei, Convenţia europeană de prevenire a terorismului consideră ca o “provocare publică” incitând la comiterea unor acte de terorism difuzarea, sub orice formă, de mesaje vizând să incite la aceste infracţiuni.

Această infracţiune, pentru a exista, “nu cere ca acuzatul să îşi asume un mesaj pe care nu l-a creat el. Este de ajuns ca într-un fel sau altul să permită accesul la acesta, să îi facă publicitate, transferându-l către un număr important de persoane”, a insistat curtea.

Pe contul său, condamnatul, care avea în momentul comiterii faptelor 121 de abonaţi, iar în prezent are 2.457, a subliniat că a făcut numai să difuzeze o înregistrare video “care era pe reţeaua YouTube de zece ani”.

El a menţionat că a adus un omagiu unui membru decedat al ETA, aşa cum face o persoană care apare în înregistrarea video “în faţa a zeci de jurnalişti şi poliţişti”, şi a denunţat “persecuţia politică a disidenţei”.

ETA a luptat timp de aproape 50 de ani pentru crearea unui stat independent basc în nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei, atacurile comise de separatiştii basci soldându-se cu cel puţin 829 de morţi până când gruparea a renunţat la violenţa armată, în anul 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.