X

Recomandarea CE arată că în Moldova s-au făcut reforme

Recomandarea CE arată că în Moldova s-au făcut reforme

Autoritățile de la București au depus eforturi mari pentru ca R. Moldova să primească statutul de țară candidat pentru aderare la UE, dar și recomandarea Comisiei Europene de începere a negocierilor, la pachet cu Ucraina.

Asigurarea vine din partea eurodeputatului român Corina Crețu, care a menționat că recomandarea de ieri, 8 noiembrie, din partea Comisiei Europene arată că în R. Moldova s-au făcut reforme, transmite TV8.md.

„Delegația României, indiferent de culoarea politică, s-a zbătut mult ca R. Moldova să fie în același pachet cu Ucraina, pentru că, nu vă ascund că la începutul declanșării războiului, toată lumea aici spunea că este doar momentul Ucrainei. Și eu cred că am avut acest rezultat prin eforturile comune ale președintelui Maia Sandu, ale președintelui României și ale noastre, ale celor din Parlamentul European”, a declarat Corina Crețu.

„Astăzi, recomandarea Comisiei Europene arată că s-au făcut reforme, că R. Moldova a intrat pe drumul modernizării. Acum, eu cred că este importantă unanimitatea, când ar trebui să înceapă negocierile între statele membre și România ar putea ajuta foarte mult pentru a nu întâmpina incidente, rezistențe, drepturi de veto, așa cum s-a întâmplat în cazul Schengen pentru România”, a precizat Corina Crețu.

Recomandarea CE arată că în Moldova s-au făcut reforme

Amintim că ieri, 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, decizia finală urmează să fie luată în luna decembrie la summit-ul Consiliului UE.

La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care a spus că recomandarea CE este un pas al autorităților și al tuturor moldovenilor care muncesc pentru a transforma R. Moldova într-un stat democratic.

Tags: comisia europeanaCorina CreţuR. Moldova
Categorii: PoliticăȘtirile zileiU.E.