Recompensa URIAȘĂ pusă pe capul lui al-Baghdadi ar putea ajunge la un fost responsabil jihadist

Publicat:

Un fost responsabil al grupării Stat Islamic (SI) care a furnizat informaţii ce au condus la Abu Bakr al-Baghdadi, mort la sfârşitul săptămânii trecute într-o operaţiune a forţelor speciale americane, ar trebui să primească întreaga sau o parte din recompensa de 25 milioane de dolari promisă oricui ar fi oferit informaţii cruciale despre liderul SI, scrie Washington Post în ediţia de miercuri, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Potrivit cotidianului, informatorul fusese un responsabil de rang înalt al SI, însărcinat mai ales cu organizarea deplasărilor în Siria ale celui mai căutat om de pe planetă, supranumit ‘fantoma’.


Citește și : Preşedintele libanez îi cere lui Saad Hariri să conducă guvernul până la formarea unui alt Executiv

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în cursul unei operaţiuni a forţelor speciale americane la Barisha, un sat din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, Abu Bakr al-Baghdadi, încolţit într-un tunel al casei unde se ascundea, a detonat explozibilii pe care îi avea asupra sa, omorându-i şi pe cei trei copii care se aflau acolo.

Potrivit cotidianului citat, informatorul, care a fost prezent la operaţiune, a fost scos din regiune două zile mai târziu, împreună cu familia sa.

SUA oferiseră o recompensă de până la 25 milioane de dolari pentru informaţii despre ‘califul’ autoproclamat al SI.

Citește și : Comisia Europeană intervine în conflictul dintre Dăncilă şi Iohannis: ‘Sunt mari DUBII!’

‘Sursa’ le-a furnizat americanilor o descriere detaliată a ascunzătorii lui al-Baghdadi: dispunerea încăperilor, tunelurile secrete şi chiar numărul gărzilor.

Informatorul, care s-a întors împotriva SI după ce un membru al familiei sale a fost ucis de gruparea jihadistă, conform unui responsabil citat de Washington Post, intrase în contact cu kurzii, care l-au transferat ulterior americanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.