Record de cazuri de COVID-19 în Coreea de Sud

Publicat:

Coreea de Sud a anunţat un număr record de 950 noi cazuri de coronavirus sâmbătă, depăşind vârful de la sfârşitul lunii februarie de 909, în timp ce preşedintele a numit al treilea val de COVID-19 în ţară o “urgenţă”, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Dintre cazurile raportate vineri de Agenţia de control şi prevenire a bolilor, 928 au fost cu transmitere locală şi 22 importate, ridicând totalul la 41.736 de infecţii cu 578 de decese.


Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei

Peste 70% din cazurile cu transmitere internă provin din Seul şi zonele învecinate, unde trăiesc aproximativ jumătate din 52 milioane de locuitori ai ţării.

“Este într-adevăr o situaţie de urgenţă”, a declarat preşedintele Moon Jae-in, ordonând mobilizarea poliţiei, personalului militar şi medicilor din sistemul public în efortul de a reduce
răspândirea în continuare a coronavirusului.

“Ne propunem să extindem (…) metodele de testare a coronavirusului (…), ca măsuri preventive pentru depistarea persoanelor infectate şi blocarea răspândirii”, a adăugat Moon într-o postare pe Facebook.

Probabil că Coreea de Sud va înregistra o nouă creştere a numărului de cazuri
odată cu creşterea semnificativă a testelor, a notat el.

Al treilea val vine în ciuda regulilor de distanţare socială mai dure intrate în vigoare marţi, inclusiv închideri fără precedent a restaurantelor şi majorităţii altor afaceri. Ţara a raportat aproximativ 600 de cazuri pe zi în această săptămână.

Citește și : OMS face apel la creşterea vigilenţei în timpul sărbătorilor de sfârşit de an

Creşterea a fost o lovitură pentru sistemul lăudat de luptă împotriva pandemiei al Coreii de Sud, care a folosit testarea invazivă şi carantina pentru a estompa valurile anterioare fără lockdown-uri, menţinând infecţiile zilnice sub 50 pentru o mare parte a verii.

Numind acest val o criză, prim-ministrul Chung Sye-kyun a declarat vineri că va trimite aproximativ 800 de militari, poliţie şi angajaţi guvernamentali în fiecare district din metropola Seul pentru a ajuta la depistarea potenţialilor pacienţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris Ion Cuțelaba a obținut prima victorie în "Ultimate Fighting Championship" după un an și jumătate....

Zuckerberg, al patrulea cel mai bogat om din lume

Zuckerberg, al patrulea cel mai bogat om din lume Mark Zuckerberg a ajuns la o avere de 201 miliarde de dolari. Devine al patrulea cel...

Detalii în cazul accidentului de la Florești. O minoră, lovită pe trecerea de pietoni

Detalii în cazul accidentului de la Florești. O minoră, lovită pe trecerea de pietoni O fată de 14 ani a fost grav accidentată astăzi în...

Rusia anunţă doborârea a 125 de drone ucrainene

Rusia anunţă doborârea a 125 de drone ucrainene Apărarea aeriană rusă a doborât 125 de drone ucrainene, a anunţat duminică Ministerul Apărării de la Moscova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.