X

Record de contaminări cu coronavirus în Chile! Doi miniştri sunt infectaţi

Chile a înregistrat luni un nou record de contaminări cu noul tip de coronavirus, cu 4.895 de noi infectări în doar 24 de ore, dintre care doi miniştri ai guvernului lui Sebastian Pinera, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Chile, o ţară cu 18 milioane de locuitori, a înregistrat 73.997 de infectări şi 761 de decese de la primul caz apărut pe 3 martie. În ultimele 24 de ore 43 de oameni au murit de COVID-19 în această ţară.

Citeşte şi: Un nou cutremur puternic a zguduit Noua Zeelandă

“Am fost informat că testul la COVID-19 pe care l-am făcut în urmă cu câteva zile s-a dovedit pozitiv. Din fericire, nu am simptome până acum”, a anunţat ministrul pentru lucrări publice, Alfredo Moreno, 63 de ani, pe contul său de Twitter.

Moreno a intrat în carantină preventivă după ce una dintre colaboratoarele sale a fost testată pozitiv la noul tip de coronavirus.

Ministrul energiei, Juan Carlos Jobet, 44 de ani, este de asemenea contaminat.

Alţi trei miniştri, care au fost în contact cu persoane contaminate şi s-au plasat în carantină preventivă, au fost testaţi negativ şi şi-au reluat activităţile.

Săptămâna trecută, trei senatori chilieni au fost testaţi pozitiv, ceea ce a dus la închiderea Senatului şi la organizarea de sesiuni parlamentare prin videoconferinţă.

Camera Inferioară a Parlamentului înregistrează şi ea o deputată contaminată cu COVID-19.

Citeşte şi: Cadrele medicale spaniole au ieşit în stradă să protesteze

Santiago, în carantină din 16 mai, este principalul focar al pandemiei, cu 90% dintre cazurile din Chile. Până acum, guvernul chilian a mizat pe măsuri de izolare parţiale şi selective, precum şi pe o depistare în masă.

Însă de două săptămâni Chile înregistrează o creştere foarte mare de contaminări, ceea ce a determinat guvernul să decreteze măsuri de izolare obligatorii pentru cei 7 milioane de locuitori ai capitalei.

Tags: Alfredo MorenoChilecovid-19Juan Carlos JobetSantiago de ChileSebastian Pinera
Categorii: Știrile zilei