Record de frig în vestul SUA

Publicat:

Record de frig în vestul SUA

Milioane de americani s-au trezit marţi dimineaţă cu zăpadă, ploaie îngheţată şi temperaturi foarte scăzute, în contextul în care un front arctic a cuprins mare parte din Statele Unite, punând capăt unei “secete de zăpadă” de aproape doi ani la New York şi plasând mare parte din vestul acestei ţări în condiţii de ger năprasnic, informează Reuters.

Un frig record era aşteptat marţi în Munţii Stâncoşi, în Marile Câmpii şi în regiunea Midwest, iar vânturile reci au coborât temperatura până la -34 de grade Celsius în mijlocul Văii Mississippi în cursul dimineţii, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Cea mai scăzută temperatură înregistrată marţi dimineaţă în Statele Unite a fost de -36 de grade Celsius în Briggsdale, un mic oraş din Colorado, ce are o populaţie de 134 de locuitori.

La New York, care nu a mai avut parte de un strat de zăpadă mai mare de 2,5 cm de aproape doi ani, locuitorii s-au trezit cu un peisaj de iarnă în faţa ferestrelor. Central Park din Manhattan a fost acoperit cu un strat de zăpadă cu grosimea de 3,5 centimetri marţi dimineaţă, ce a pus astfel capăt unei “secete de zăpadă” de 701 de zile, pe durata căreia în metropola americană nu a nins aproape deloc.

“Acea serie negativă s-a încheiat!”, a anunţat biroul newyorkez al Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) pe Facebook, făcându-i pe utilizatori să comenteze pe marginea unui fenomen considerat de majoritatea localnicilor drept o surpriză plăcută. Pe parcursul nopţii trecute, un strat de zăpadă cu grosimea de 10-12 centimetri s-a depus în Washington DC, iar zăpada depusă în Baltimore şi Philadelphia a format un strat gros de 5-7 centimetri.

Un strat suplimentar de 5-10 cm este aşteptat să se depună în toată regiunea New England, extinzându-se până la New York, înainte o scurtă pauză de la vremea friguroasă la jumătatea acestei săptămâni, a precizat NWS.

Zăpada a acoperit şi Munţii Appalaşi şi vestul Carolinei de Nord, în timp ce statele sudice americane se confruntă cu temperaturi neobişnuit de reci, potrivit lui Bob Oravec de la Centrul de prognoză meteo al NWS din College Park, Maryland.

Oraşul Nashville din Tennessee, “care nu vede prea multă zăpadă”, a primit acum un strat de omăt de 15-20 de centimetri, a spus meteorologul american. Rezidenţii din Mobile, Alabama, în sudul profund american, s-au trezit cu ploaie îngheţată şi o rară temperatură de -0,5 grade Celsius. La nivel naţional, cel puţin cinci persoane au murit ca rezultat al vremii severe începând de weekendul trecut, inclusiv două din cauza hipotermiei suferite în zilele trecute în statul Oregon, a raportat presa locală.

O serie de pene majore de electricitate produse weekendul trecut au fost între timp remediate, însă 50.000 de familii din Oregon erau în continuare lipsite de curent electric marţi dimineaţă. Zeci de mii de familii s-au confrunt cu aceeaşi problemă în statele Louisiana, Texas şi Alabama, conform datelor afişate de site-ul PowerOutage.us.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Operatorul reţelei electrice din Texas le-a cerut locuitorilor din acest stat american să facă economie de electricitate marţi dimineaţă din cauza cererii ridicate de curent electric în timpul furtunii de iarnă.

Peste 3.000 de curse aeriene spre, dinspre sau în interiorul Statelor Unite au fost anulate sau amânate, aeroporturile George Bush Intercontinental din Houston şi LaGuardia din New York înregistrând unele dintre cele mai grave perturbări ale traficului aerian, potrivit site-ului FlightAware.com.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei şi...

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri Activitatea partidului politic „Șansă” ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la...

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în...

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie

391 de atacuri ruse în ultimele 24 de ore în regiunea Zaporojie Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.