Record de noi infectări cu coronavirus în Australia

Publicat:

Australia a înregistrat joi peste 1.000 de infectări cu noul coronavirus în 24 de ore, un număr ce marchează o premieră de la începutul pandemiei, provocată de răspândirea variantei Delta în oraşul Sydney, informează AFP, potrivit agerpres.

New South Wales, statul australian în care se află Sydney, a înregistrat o cifră record de 1.039 de cazuri în 24 de ore.


Citeşte şi: Cel mai modern tanc rusesc, ABANDONAT pe un teren viran din Volgograd – Black News

Noul val al pandemiei de COVID-19 care a început în cel mai mare oraş al Australiei la jumătatea lunii iunie a provocat până în prezent peste 15.000 de infectări şi se extinde în oraşele australiene mai mici, determinând reintroducerea restricţiilor antiepidemice şi a regimurilor de carantină în sud-vestul australian.

În pofida acestor cifre în creştere şi a presiunii tot mai mari asupra spitalelor, prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a anunţat o uşoară relaxare a restricţiilor pentru persoanele vaccinate începând de la jumătatea lunii septembrie.

Atunci când 70% dintre cei 8 milioane de locuitori ai acestui stat australian vor fi vaccinaţi cu schemă completă, adunările publice la care participă cinci persoane vor fi autorizate în aer liber în zonele care nu sunt considerate “sensibile”.

“Este cea mai bună opţiune pentru sănătatea mintală şi bunăstarea populaţiei noastre şi care prezintă cel mai mic risc”, a explicat Gladys Berejiklian.

Ea a dat asigurări că sistemul de sănătate este capabil să facă faţă presiunii suplimentare graţie unei consolidări a capacităţilor sale, promiţând că “toţi cei care au nevoie de ajutor vor primi acel ajutor”.

Anunţul a fost făcut în contextul în care autorităţile australiene au extins până pe 10 septembrie lockdown-ul pentru restul statului New South Wales, îngrijorate de creşterea numărului de cazuri şi în alte regiuni ale acestuia, despre care viceprim-ministrul John Barilaro a spus că reprezintă “un praf de puşcă pregătit să explodeze”.

În acelaşi timp, statul Victoria, confruntat cu o creştere mai modestă a numărului de infectări în oraşul Melbourne, a anunţat joi 80 de cazuri noi.

Citeşte şi: ‘Ameninţare importantă de atac terorist’ în Afganistan! UK recomandă evitarea oricărei călătorii – Black News

Mai mult de jumătate dintre cei 25 de milioane de rezidenţi australieni se află în prezent în lockdown, inclusiv locuitorii din Sydney, obligaţi să rămână în propriile locuinţe de peste două luni.

Campania de vaccinare, la început foarte lentă, s-a accelerat în ultimele săptămâni odată cu livrările de noi doze, permiţând unei treimi din populaţia adultă din Australia să fie vaccinată cu schemă completă.

Australia a înregistrat în total aproape 48.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.000 de decese asociate acestei maladii de la începutul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un crocodil de dimensiuni mari a fost omorât după dispariţia unui australian

Un crocodil de dimensiuni mari a fost omorât după dispariţia unui australian Un crocodil de dimensiuni mari despre care se crede că ar fi atacat...

Tezaur de monede din aur, descoperit într-un oraş antic grecesc din Turcia

Tezaur de monede din aur, descoperit într-un oraş antic grecesc din Turcia Arheologii au descoperit un tezaur ce conţine monede greceşti antice, din aur, îngropat...

Trei producţii cinematografice româneşti, prezentate la Festivalul de Film de la Locarno

Trei producţii cinematografice româneşti, prezentate la Festivalul de Film de la Locarno Trei producţii cinematografice româneşti, susţinute de Institutul Cultural Român, participă la cea de-a...

Actriţa Meg Ryan va fi recompensată cu premiul onorific la a 30-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo

Actriţa Meg Ryan va fi recompensată cu premiul onorific la a 30-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo Actriţa Meg Ryan va primi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.