Record de temperatură pozitivă în ziua de Crăciun în provincia canadiană Quebec

Publicat:

Metropola Montreal din provincia canadiană Quebec a doborât recordul absolut de temperatură pentru data de 25 decembrie, cu 13,6 grade Celsius, în timp ce mercurul din termometre a depăşit valoarea de 16 grade Celsius în sudul regiunii, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Recordul anterior era de 11,7 grade, din 1964; am atins 13,6 în Montreal în această dimineaţă, la ora 8:00”, a declarat vineri meteorologul Dominic Martel pentru AFP. Este vorba despre un record absolut pentru 25 decembrie, de la înregistrarea datelor meteorologice, în urmă cu “aproximativ 150 de ani”, a spus el.


Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel

Sudul Quebec, la graniţa cu Statele Unite, a cunoscut temperaturi şi mai ridicate, precum 16,4 grade Celsius în Frelighsburg. Însă, datele meteorologice din această regiune au început să fie înregistrate în urmă cu doar aproximativ cincisprezece ani, aşadar “un record pentru această staţie nu are o mare valoare ştiinţifică”, a notat Martel.

Anul acesta este al treilea “Crăciun verde” – fără zăpadă – consecutiv, în regiunea Montreal.

Această temperatură record se explică printr-un “flux tropical, de aer cald şi umed, care s-a deplasat pe toată coasta de est din Florida şi a ajuns la noi”, a explicat Dominic Martel. Este un “sistem costier neobişnuit”, a adăugat specialistul.

Metropola Quebec, obişnuită cu ierni aspre şi înzăpezite, a depăşit recordul de temperatură negativă pentru o zi de Crăciun în 1980, când au fost înregistrate minus 32,4 grade Celsius.

Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate

În timp ce sudul Quebec şi provincia vecină New Brunswick au doborât recorduri de căldură vineri, restul Canadei a cunoscut un “Crăciun alb”, cu temperaturi cuprinse între minus 1 grad Celsius în Toronto (centru) şi minus 25 de grade Celsius în Whitehorse, în teritoriul Yukon (nord-vest).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.