X

Record în Anglia: cea mai fierbinte vară înregistrată până acum

 Anglia a avut cea mai fierbinte vară înregistrată până acum. Recordul a fost confirmat în condițiile în care o mare parte a țării se confruntă cu seceta, după luni de căldură sufocantă și precipitații slabe, potrivit Sky News, informează mediafax.

Această vară a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Anglia, a anunțat Met Office.

Citește și : Economia Rusiei s-a contractat cu 0,4% în primul semestru din 2022

Cifrele provizorii arată că vara anului 2022, respectiv lunile iunie, iulie și august, a avut o temperatură medie de 17,1C, fiind, la egalitate cu 2018, cea mai caldă din înregistrările din 1884.

Aceasta înseamnă că patru din cele mai calde cinci veri înregistrate în Anglia au avut loc începând cu 2003, în condițiile în care efectul schimbărilor climatice provocate de om se resimte asupra temperaturilor de vară din țară, a precizat Met Office.

Vara fierbinte a inclus căldura record din iulie, când temperaturile au depășit 40 de grade Celsius pentru prima dată în Marea Britanie, în condițiile în care schimbările climatice determină valuri de căldură mai frecvente și mai intense.

Valul de căldură a declanșat un incident major în Londra, din cauza unui val uriaș de incendii care au distrus case și au ars mașini.

Anglia a avut, de asemenea, a șasea cea mai secetoasă vară înregistrată vreodată și cea mai secetoasă din 1995 încoace, potrivit datelor Met Office, care datează din 1836.

O mare parte a Angliei a fost afectată de secetă după luni de precipitații slabe, iar condițiile de căldură și uscăciune au secat râurile, au deteriorat culturile și au alimentat incendiile care au distrus case și terenuri.

La începutul acestei săptămâni, Met Office a avertizat că verile din Anglia vor fi probabil mai lungi și mai uscate ca urmare a schimbărilor climatice.

Meteorologii au declarat că se așteaptă ca condițiile de vară să dureze mai mult timp și că este probabil ca în viitor, în toamnă, în Anglia, să se înregistreze o reducere de 4 până la 12% a precipitațiilor.

Citește și : Gazprom se aşteaptă la o creştere a veniturilor în 2022

Acest lucru vine în contextul în care Agenția de Mediu a anunțat marți că a fost declarată secetă pentru toată regiunea de sud-vest a Angliei.

Aceasta înseamnă că 11 din cele 14 zone acoperite de Agenția de Mediu din Anglia au fost declarate acum ca fiind afectate de secetă.

Tags: Angliamarea britanieMet Officeprecipitaţiiseceta
Categorii: Diaspora