Record la volumul transferurilor bănești de peste hotare

Publicat:

Record la volumul transferurilor bănești de peste hotare

Volumul transferurilor bănești în Moldova din străinătate prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit în luna iulie 154,34 milioane de dolari, ceea ce reprezintă un record de la începutul anului 2024, scrie agenția Infotag.

Citește și: Cum răspunde PAS acuzațiilor de plagiat lansate de Usatîi


Comparativ cu luna precedentă, volumul remiterilor a crescut cu 16,13%, iar față de iulie 2023 – cu 11,94%.  Mai mult de 60% din remitențe, în luna iulie, au fost transferate prin intermediul sistemelor internaționale de transfer de bani.Euro – 72,5% și dolari SUA – 10,3%  continuă să prevaleze în structura valutară a remiterilor.

În ianuarie-iulie, volumul remiterilor a totalizat 951,79 mil. dolari SUA, ceea ce este cu 20,03 mil. dolari SUA (2,06%) mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2023.

Volumul transferurilor bănești în Moldova din străinătate către persoane fizice prin intermediul băncilor la sfârșitul anului 2023 a depășit 1,627 miliarde de lei. Recordul a fost înregistrat în 2022, când a ajuns la 1,745 miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Modificări în circulația transportului în Capitală, în contextul marcării Zilei Independenței

Modificări în circulația transportului în Capitală, în contextul marcării Zilei Independenței Pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a evenimentelor dedicate celebrării Zilei Independenței Republicii...

ANRE a aprobat Regulamentul privind impunerea obligațiilor de stat furnizorilor de gaze naturale

ANRE a aprobat Regulamentul privind impunerea obligațiilor de stat furnizorilor de gaze naturale ANRE a aprobat Regulamentul privind impunerea obligațiilor de stat furnizorilor de gaze...

O istorie mai puțin cunoscută a românilor. Expedițiile de jaf și pradă ale voievozilor români

O istorie mai puțin cunoscută a românilor. Expedițiile de jaf și pradă ale voievozilor români Percepția generală despre români în Evul Mediu este că doar...

Iohannis, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului: Regimurile totalitare au lăsat în urmă doar stagnare

Iohannis, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului: Regimurile totalitare au lăsat în urmă doar stagnare Preşedintele  României, Klaus Iohannis afirmă vineri, în mesajul transmis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.