X

Recruţi ai armatei afgane, ucişi într-un atentat sinicigaş la Kabul

Cincisprezece tineri recruţi ai armatei afgane au fost ucişi sâmbătă în capitala ţării, Kabul, într-un atentat sinucigaş care a vizat microbuzul în care se aflau, a comunicat Ministerul Apărării, transmite AFP. 

‘În timp ce microbuzul cadeţilor ieşea din academia militară, a fost vizat de un kamikaze care s-a apropiat pe jos şi a ucis 15 dintre ei, rănind alţi patru’, a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul Daulat Waziri.

Atentatul de sâmbătă nu a fost revendicat.

El este cel de-al doilea comis la Kabul în ultimele 24 de ore, după atacul sinucigaş de vineri dintr-o moschee şiită, şi al şaptelea înregistrat în Afganistan începând de marţi, dintre care cinci au vizat forţe de securitate.

Potrivit bilanţului calculat de AFP, numărul total al celor ucişi în aceste atentate depăşeşte 200 de persoane.

Tags: Afganistanatentatkabulkamikazemoschee siitarecruti
Categorii: Știrile zilei