Recrutul care a ucis opt militari ruși a fost condamnat la 24 de ani de temniță

Publicat:

Un tribunal militar rus a condamnat joi la 24 de ani şi jumătate de închisoare un recrut care a ucis în octombrie 2019 opt persoane la o bază militară din Siberia, denunţând ulterior “infernul” aşa-numitei “dedovşine”, “botezul brutal” din armată, informează AFP, potrivit agerpres.

Ramil Şamsutdinov a fost condamnat la “24 ani şi 6 luni într-o colonie cu regim strict”, a anunţat un tribunal militar din Cita, Extremul Orient rus, citat de agenţia de presă RIA Novosti.


Citește și: Coronavirusul MUTANT face prăpăd în Portugalia

În octombrie 2019, el a deschis focul la preluarea schimbului de gardă, la baza militară unde servea, ucigând opt militari, dintre care doi ofiţeri, şi rănind alţi doi.

Tânărul, care avea 19 ani în momentul faptelor, a afirmat la câteva săptămâni după aceste crime că a reacţionat astfel din cauza “infernului dedovşinei” pe care îl trăia în armată.

“Regret că nu m-am putut abţine şi că am luat o măsură extremă, însă nu am avut de ales”, a pledat el într-o scrisoare deschisă difuzată pe reţelele sociale, afirmând că se afla “în infern”.

Mass-media din Rusia a oferit detalii cu privire la astfel de ”acţiuni de iniţiere”, explicând că tânărul soldat era supus unor abuzuri permanente şi că la sosirea în unitate i-au fost confiscaţi banii şi telefonul.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

“Dedovşina” a fost una dintre cele mai grave probleme din armata rusă în anii 1990, chiar dacă situaţia s-a îmbunătăţit substanţial în ultimii ani.

Potrivit unor ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului, ritualurile de iniţiere rămân cu toate acestea frecvente în Rusia, unde o parte semnificativă a populaţiei se sustrage serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii cu vârste între 18 şi 27 de ani, tocmai pentru a scăpa de “dedovşină”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 20 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 20 iulie în Istorie 20 iulie este a 201-a zi a calendarului gregorian și a 202-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 20 iulie 2024

Horoscop 20 iulie 2024 Horoscop 20 iulie 2024. Nativii din zodia Capricorn înfloresc de la o zi la cealaltă, în timp ce Fecioarele sunt nemulţumite...

Ciupercile magice acţionează prin ‘dizolvarea’ temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine

Ciupercile magice acţionează prin 'dizolvarea' temporală a reţelei neuronale responsabile de sentimentul de sine Psilocibina, compusul chimic care face ca unele ciuperci să fie numite...

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur Mercur ar putea avea un strat gros, format din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.