Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

Publicat:

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

Decizia autorităților de a deschide doar două secții de votare în Federația Rusă, în loc de cinci, cum a decis inițial Comisia Electorală Centrală (CEC), ar putea crea un precedent periculos, care ar putea fi exploatat de guvernanți în viitor.

Declarația a fost făcută de Nicolae Panfil, director de programe la Asociația „Promo-LEX”, care monitorizează alegerile din 20 octombrie, pentru Teleradio-Moldova.


Citeşte şi: Diana Şoşoacă s-a plâns în Parlamentul European că România NU respectă statul de drept – Stiripesurse.md

Între instituțiile statului trebuie să existe o colaborare transparentă, iar situația creată în jurul secțiilor de votare pentru Federația Rusă denotă o lipsă de comunicare și încredere între instituțiile implicate, în special CEC, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), consideră Nicolae Panfil.

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

„Am văzut această situație, am reflectat-o și în raport și, în principiu, ne-am arătat îngrijorați față de un asemenea deznodământ sau un asemenea comportament, pentru că în mod normal între instituțiile statului trebuie să existe o colaborare, iar în cazul acesta este prevăzut și de Codul electoral expres cine și ce roluri are. (….) Este o problemă care denotă faptul că acest subiect, care de atâta timp îl știm că este destul de sensibil și care poate fi ușor politizat fără prea multe argumente, fără prea multe detalii din partea MAE, SIS ridică bănuieli că nu a fost justificată pe deplin sau în totalitate această decizie de a nu identifica persoane suficiente pentru celelalte trei secții de votare. Ca să amintim, ele nu se aflau în Kursk, în alte regiuni apropiate de zona de război, se aflau în Sankt Petersburg, în alte zone mai îndepărtate. Este greu explicabil acest lucru și cred că explicațiile de rigoare trebuie să le dea în primul rând MAE și SIS”.

Nicolae Panfil, care este și șeful Misiunii de Observare a scrutinelor din 20 octombrie din partea Promo-LEX, a mai atras atenția că reducerea numărului secțiilor de votare în Rusia ar putea fi folosită în viitor, ca pretext pentru alte decizii similare, de politicienii aflați la guvernare, dacă nu va exista transparență totală din partea autorităților.

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

„Credem că poate fi un precedent periculos, dar, iarăși, acest lucru va depinde, iarăși vedem, de cei care vor fi în continuare la guvernare, pentru că de fiecare dată se va putea invoca argumentul că nu avem capacitatea, nu avem oameni, etc. În același timp, trebuie să ținem cont că securitatea este și trebuie să fie o prioritate, iar de acest aspect sunt responsabili să informeze corespunzător anume MAE și ambasadele noastre în țările respective. De aceea, acest lucru nu este unul care poate să fie tranșant alb sau negru, pot fi situații nuanțate în fiecare caz în parte. În acest context, reiterăm, încă o dată, importanța unei comunicări deschise și transparente între instituții, pentru ca să fie clar de ce și în ce condiții s-au deschis sau nu s-au deschis secții de votare într-o țară sau în alta. Doar așa vom putea să înțelegem care au fost motivele care au determinat o hotărâre sau alta”.

Deși Promo-LEX recunoaște importanța prioritizării securității, Nicolae Panfil susține că lipsa unor explicații clare din partea Ministerului de Externe și a Serviciului de Informații și Securitate lasă loc pentru interpretări politice și speculații.

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

„Probabil este și acest aspect, politic, la mijloc, care este mascat, ascuns sub îngrijorări de securitate, care, din ceea ce au fost prezentate în spațiul public, nu au fost foarte convingătoare. Având în vedere că avem un număr totuși mare de cetățeni în Federația Rusă, cred că trebuiau să fie mult mai deschiși, mult mai transparenți. Dacă există anumite circumstanțe care nu pot asigura condiții de securitate optime pentru desfășurarea procesului electoral, noi ar trebui să cunoaștem în ce ele constau. (…) Până la urmă, un efect asupra procesului electoral cu siguranță îl poate avea această decizie și lucrul acesta poate aduce cu sine și anumite percepții care nu neapărat sunt adevărate, că uite deciziile au fost influențate politic, etc”.

Amintim că, în ajun, CEC a anunțat că a nimicit 26 de mii de buletine de vot care urmau să fie expediate unor secții de votare în Rusia pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional. Decizia a fost luată după ce MAE și-a menținut recomandarea privind deschiderea a doar două secții de votare – ambele la Moscova – invocând motive de securitate, în baza avizului SIS.

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că MAE nu a reușit să identifice nici edificii și nici personal pentru constituirea a încă trei secții de votare în orașele Sankt Petersburg, Iaroslavl și Surgut, așa cum a solicitat CEC, hotărârile căreia sunt obligatorii.

Contactați pentru un comentariu, reprezentanții SIS au declarat că nu ne pot oferi comentarii pe acest subiect. Am încercat să îl contactăm și pe ministrul de Externe, Mihai Popșoi, însă acesta nu a răspuns apelurilor noastre. Reamintim în acest context că pe 2 octombrie, șeful diplomației de la Chișinău a declarat că autoritățile au avut „o abordare uniformizată” pentru toate cele trei țări aflate în „situații complicate de securitate” – Federația Rusă, Israel și Ucraina.

Reducere numărului secțiilor de votare din Rusia ar putea crea un precedent periculos

„În virtutea situației complexe de securitate putem asigura un proces cât de cât eficace și sigur pentru cetățenii noștri care vor veni să voteze în capitală (nr. red: Moscova), acolo unde există protecție consulară și, având în vedere că nu putem admite să creăm primejdii pentru cetățenii noștri, nu suntem în capacitate de a organiza în altă parte, or resursele sunt limitate și condițiile de securitate nu oferă această oportunitate, reiterez în condițiile avizului pe care îl avem de la Serviciul de Informație și Securitate”, a declarat anterior ministrul Mihai Popșoi.

Precizăm că numărul secțiilor de votare a fost redus, în acest an, pentru Federația Rusă, inițial, de la 17 la 5. Decizia a fost dur criticată de Kremlin, dar și de partidele pro-ruse de la Chișinău. Cele mai multe secții de votare – 60 – vor fi deschise pentru diaspora din Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Candidații la prezidențiale refuză dezbaterile TV

Candidații la prezidențiale refuză dezbaterile TV Cea de-a doua săptămână a campaniei electorale pentru funcția de președinte a fost marcată de o prezență redusă...

Maia Sandu va avea o întrevedere cu Ursula von der Leyen

Maia Sandu va avea o întrevedere cu Ursula von der Leyen Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der...

Consilierii municipali ai MAN susțin referendumul pentru integrarea europeană

Consilierii municipali ai MAN susțin referendumul pentru integrarea europeană Consilierii municipali ai Mișcării Alternativa Națională (MAN), partid condus de primarul capitalei, Ion Ceban, au votat...

Marfă de proveniență dubioasă în centrele comerciale din Moldova

Marfă de proveniență dubioasă în centrele comerciale din Moldova Marfă fără acte de proveniență legală, în valoare de circa un milion de lei a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.