Referendum în Chile pe 26 aprilie 2020 cu privire la înlocuirea Constituţiei

Publicat:

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a promulgat luni legea privind organizarea unui referendum pe 26 aprilie 2020 cu privire la înlocuirea Constituţiei moştenite din era dictaturii generalului Augusto Pinochet (1973-1990), transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Această reformă deschide uşa şi defineşte calea pentru realizarea unui mare acord constituţional’, a declarat Pinera cu prilejul ceremoniei desfăşurate la palatul prezidenţial La Moneda, în prezenţa a 300 de invitaţi.


Citește și : Adolescent dat dispărut de doi ani, găsit întâmplător la domiciliul unui presupus pedofil în vestul Germaniei

Legea a fost aprobată de parlament săptămâna trecută, după un acord istoric între coaliţia guvernamentală de dreapta a lui Pinera şi principalele partide de opoziţie.

‘Acest referendum, primul în 30 de ani, trebuie să ne permită să lăsăm în urmă violenţa şi divizările pe care le-am văzut reizbucnind cu durere şi tristeţe’ în ultimele luni, a mai spus preşedintele.

Înlocuirea Constituţiei actuale, aprobată la 11 septembrie 1980 printr-un referendum controversat în timpul dictaturii militare, a fost una dintre revendicările principale ale manifestaţiilor care zguduie ţara de mai bine de două luni.

Criza, cea mai gravă cunoscută de Chile de la revenirea la democraţie în 1990, s-a soldat cu 24 de morţi şi mii de răniţi.

La referendum, chilienii vor fi chemaţi să se pronunţe cu privire la înlocuirea sau nu a Constituţiei actuale, precum şi asupra organismului care ar urma să o redacteze: fie o Adunare constituantă formată exclusiv din cetăţeni aleşi pentru această ocazie, fie, aşa cum cere o mare parte a dreptei politice, un ‘Congres mixt’, format în mod egal din parlamentari şi simpli cetăţeni special aleşi în acest scop.

Citește și : O nouă pană generală de curent paralizează Malta

Dacă la referendum va fi aprobat principiul unei noi Constituţii, alegerea Congresului mixt sau a Adunării constituante va avea loc în octombrie 2020. Noua Constituţie va trebui apoi elaborată în termen de nouă luni, ce va putea fi prelungit cu încă trei.

Cu ocazia unei consultări populare neconstrângătoare, organizată în decembrie de 225 de municipalităţi chiliene şi la care au participat peste 2 milioane de persoane, 92,4% dintre votanţi s-au declarat în favoarea unei Constituţii, iar 73,1% au dorit ca aceasta să fie elaborată de o Adunare constituantă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții în Chișinău...

Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat

Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat Un fost angajat al unui penitenciar și complicele său au fost  condamnați pentru trafic de influență...

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas Andrei Batin, originar din Republica Moldova și...

CEC constată o coaliție camuflată în campania pentru prezidențiale

CEC constată o coaliție camuflată în campania pentru prezidențiale Comisia Electorală Centrală (CEC) a dedus existența unui „bloc electoral camuflat” între Partidul „Viitorul Moldovei”, condus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.