X

Referendumul consultativ privind reducerea numărului de parlamentari din R.Moldova, validat de CEC

Referendumul consultativ privind reducerea numărului de parlamentari din Republica Moldova, care s-a desfăşurat, duminică, în paralel cu alegerile parlamentare, va fi validat de Comisia Electorală Centrală (CEC), a anunţat, luni, într-un briefing de presă, preşedintele CEC, Alina Russu (foto), transmite și agerpres.

Potrivit datelor preliminare prezentate de CEC, după centralizarea datelor din 2.101 din cele 2141 de secţii de votare, la referendumul republican consultativ au participat 39% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.

Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

“Putem să declarăm acest exerciţiu valabil, dat fiind faptul că la el a participat mai mult de o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”, a afirmat Rusu.

Dintre alegătorii prezenţi la urne, peste 730.000 şi-au manifestat susţinerea faţă de ideea reducerii numărului de parlamentari de la 101 la 61, în timp ce peste 260.000 au fost împotrivă.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare de pe buletinul de vot, cea legată de posibilitatea revocării parlamentarilor dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile, peste 790.000 de alegători au răspuns pozitiv, iar peste 200.000 au fost împotrivă.

Tags: Alina RussuComisia Electorală Centrală (CEC)parlamentparlamentarireferendumrepublica moldova
Categorii: Externe