X

Reformă constituţională în Turkmenistan

Guvernul Turkmenistanului a publicat luni o serie de proiecte de amendamente constituţionale prin care foştii şefi ai statului primesc automat locuri în camera superioară a parlamentului, nou înfiinţată, transmite Reuters. Agenţia apreciază că preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov, în vârstă de 62 de ani, şi-ar putea pregăti astfel succesiunea, potrivit agerpres.

Actualul preşedinte este singurul căruia i s-ar putea aplica deocamdată noile prevederi. Predecesorul său, Saparmurat Niiazov, a murit în 2006, în timpul mandatului.

Citește și : Oman anunţă primele două cazuri de contaminare cu coronavirus

Berdîmuhamedov l-a promovat luna aceasta pe fiul său Serdar, în vârstă de 38 de ani, fost guvernator de provincie, în funcţia de ministru al industriei şi construcţiilor. Preşedintele republicii bogate în petrol din Asia Centrală a alimentat astfel speculaţiile că urmăreşte să îşi pregătească fiul pentru rolul de moştenitor al puterii ca şef de stat, observă Reuters.

Agenţia citată apreciază că reforma propusă va fi cu siguranţă adoptată, deoarece este promovată de preşedintele autocrat. Parlamentul urmează să devină bicameral prin înfiinţarea unui aşa-numit Consiliu al Poporului, pe lângă adunarea legislativă actuală. Toţi foştii preşedinţi vor deveni automat membri ai Consiliului, dacă nu renunţă la acest drept.

Citește și : Familia Trump a vizitat Taj Mahal, monument închinat dragostei (FOTO)

Berdîmuhamedov a fost reales ultima dată în 2017, cu aproape 98% din voturi, asigurându-şi astfel un nou mandat de şapte ani la conducerea fostei republici sovietice.

Tags: Gurbangulî BerdîmuhamedovmandatTurkmenistan
Categorii: Știrile zilei