X

Reforma pensiilor susţinută de preşedintele Macron a fost adoptată definitiv în Adunarea Naţională

Reforma pensiilor susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron şi care creşte vârsta legală de pensionare de la 62 la 64 de ani, a fost adoptată definitiv luni în Adunarea Naţională, după eşecul a două moţiuni de cenzură împotriva guvernului, relatează AFP, potrivit agerpres.

După respingerea cu doar nouă voturi a unei prime moţiuni transpartizane, cea a extremei drepte a strâns doar 94 de voturi din cele 287 necesare.

Citește și : UE aprobă alocarea a 2 miliarde de euro pentru achiziţionarea şi livrarea de muniţii de artilerie Ucrainei

Moţiunile au fost depuse de partidul Adunarea Naţională (RN), al lui Marine Le Pen, şi de micul bloc centrist LIOT după ce guvernul a anunţat că recurge la un articol special din Constituţie, asumându-şi răspunderea pentru reformă.

Planul preşedintelui Emmanuel Macron a declanşat săptămâni de ample proteste de stradă şi greve la nivel naţional. Sfârşitul săptămânii a fost marcat de noi demonstraţii şi revolte. Se aşteaptă ca protestele să continue, joi, spre exemplu, fiind anunţată o zi de grevă de către sindicate.

Citește și : Irak-20 de ani după invazia SUA: Invazia a lăsat ţara plină de orfani

Tags: Adunarea NaţionalăEmmanuel MacronLIOTMarine Le PenRN
Categorii: Diaspora