Reforme profunde în Marina militară americană după ultimele incidente din Pacific

Publicat:

Marina militară a Statelor Unite a anunţat joi o serie de reforme pentru redobândirea competenţelor marinăreşti de bază şi a vigilenţei navale, cu costuri estimate între 400 de milioane şi 500 de milioane de dolari în următorii şase ani, informează Reuters. Programul a fost lansat după revizuirea unei serii de incidente în care au fost implicate nave militare americane şi în urma cărora şi-au pierdut viaţa 17 marinari din flota din Pacific. 

Două distrugătoare ale U.S. Navy echipate cu rachete ghidate s-au ciocnit anul acesta cu nave comerciale – Fitzgerald în iunie, în largul coastelor Japoniei, şi John McCain în august, în timp ce se apropia de Singapore. Pe lângă aceste evenimente soldate cu victime, Reuters reaminteşte coliziunea crucişătorului Lake Champlain cu un vas de pescuit, în Marea Japoniei, în mai, şi eşuarea crucişătorului Antietam în Golful Tokyo, în ianuarie.


“A avut loc o erodare treptată a marjelor de siguranţă”, a afirmat amiralul John Richardson, şeful operaţiunilor navale, militarul cu gradul cel mai înalt din marina SUA, într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele unei evaluări extinse. În contextul unor cerinţe mai mari şi al unui număr crescut de operaţiuni, în special în regiunea Asia-Pacific, comandanţii au acceptat standarde mai scăzute în domenii mergând de la instruirii marinăreşti elementare până la siguranţa operaţională, a explicat amiralul.

Reformele implică inclusiv măsuri fundamentale, cum ar fi asigurarea unui program de somn suficient pentru marinari. Oboseala a fost una din cauzele care au contribuit la coliziunile celor două distrugătoare, soldate cu morţi.

În vara acestui an, au existat şi speculaţii că incidentele repetate sunt provocate de atacuri cibernetice. Anchetele U.S. Navy au exclus această posibilitate. “Navele Flotei a 7-a nu au stăpânit elementele fundamentale”, a insistat amiralul Richardson. În august, comandantul acestei flote, viceamiralul Joseph Aucoin, a fost destituit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.