X

Refugiații găzduiți în cea mai mare tabără din Grecia protestează față de condițiile vitrege de adăpost

Sute de refugiați au protestat marți față de condițiile în care sunt adăpostiți în cea mai mare tabără din Grecia pentru extracomunitarii în căutare de azil, Moria, la o zi după incendiul care a provocat moartea a două persoane, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit agerpres.

Imigranții, în majoritate orginari din Siria, Afganistan și Irak, care trăiesc în tabăra de refugiați Moria, situată pe insula grecească Lesbon, au organizat, marți, o manifestație în semn de protest față de condițiile necorespunzătoare în care sunt găzduiți, la o zi după ce un incediu a omorât două persoane din acest loc.

Citește și : Utilizarea de muniție reală în timpul protestelor de la Hong Kong este exagerată, afirmă șeful diplomației britanice

În tabăra Moria, trăiesc peste 12000 de persoane, un număr de patru ori mai mare decât capacitatea acesteia, fapt ce a transformat acest loc într-o „groapă de gunoi murdară”. Decesul celor două persoane, ca urmare a incendiului de luni, nu este primul incident de acest gen, în ultimele două luni, au mai murit încă doi copii din cauza supraaglomerării spațiului.

Protestatarii au ocupat capitala insulei, purtând pancarte cu mesaje precum: „Moria este iad”, sau „Vrem securitate și libertate”. Forțele de poliție grecești au intervenit pentru a preveni escaladarea mișcării de protest.

Citește și : Taiwanul condamnă ‘dictatura’ din China, cu ocazia aniversării instalării regimului comunist

Tags: AfganistangreciaIrakMoriarefugiatisiria
Categorii: Diaspora