Regatul Unit, Franţa şi Germania cer un raport complet din partea asupra rachetelor iraniene

Publicat:

Regatul Unit, Franţa şi Germania, care consideră că o recentă dezvoltare a rachetelor de către Iran este contrară unei rezoluţii a ONU adoptată în 2015, vor ca Naţiunile Unite să abordeze acest subiect în mod complet în viitorul său raport aşteptat în luna iunie, conform France Presse, scrie Agerpres.

Această cerere figurează într-o scrisoare făcută publică marţi de către ONU şi este adresată secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.


Citește și : Theresa May propune, din nou, amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Viitorul raport va trebui să se refere “pe deplin asupra activităţilor iraniene în domeniul rachetelor balistice”, au scris ambasadorii celor trei ţări. Potrivit lor, Rezoluţia 2231, care ratifică acordul nuclear internaţonal încheiat cu Teheranul în 2015, nu este respectat cu privire la aceste activităţi.

Ei citează lansarea unui satelit şi prezentarea a două noi rachete balistice în februarie, alimentând o “tendinţă de a intensifica o activitate neconformă” rezoluţiei adoptate.

Rezoluţia 2231 invită Iranul să “nu desfăşoare nicio activitate legată de rachetele balistice concepute pentru a putea transporta încărcături nucleare, inclusiv tiruri recurgând la tehnologia rachetelor balistice”.

Iranul are o opinie contrară totuşi ţărilor occidentale asupra interpretării acestei interdicţii, asigurând că nu are nicio intenţie de a se dota cu arma atomică şi subliniind că programele sale de rachete sunt pur defensive şi conforme rezoluţiilor ONU.

Citește și : Președintele Algeriei,Abdelaziz Bouteflika, a demisionat (TV naţională)

Cererea ţărilor europene, semnatare ale acordului din 2015 şi care speră că menţinerea aplicării lui în pofida retragerii americane în mai 2018, survine după aproape o lună de la o solicitare similară a SUA, care cer sancţiuni internaţionale împotriva Teheranului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico Luptătorul nostru a fost la o...

Câștig de cauză pentru România la TAS. Ana Bărbosu obține medalia de bronz la gimnastică. Sabrina Voinea, pe locul 4

Câștig de cauză pentru România la TAS. Ana Bărbosu obține medalia de bronz la gimnastică. Sabrina Voinea, pe locul 4 Federația Română de Gimnastică a...

De la satele pitorești ale Franței la fermecătoarele ferme italiene; Destinații europene departe de mulțimile de turiști

De la satele pitorești ale Franței la fermecătoarele ferme italiene; Destinații europene departe de mulțimile de turiști Turiștii devin o problemă pentru principalele destinații ale...

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate Fiecare țară are propriile reguli de conducere al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.