Regatul Unit se dotează cu prima sa linie de autobuze autonome

Publicat:

O linie de autobuze autonome va intra în circulaţie săptămâna viitoare la Edinburgh, o premieră în Regatul Unit, deşi şoferii vor rămâne în vehicule pentru a prelua controlul în caz de urgenţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Tehnologia de autonomie prezentă la aceste autobuze a fost deja testată, dar aceasta este prima data când este folosită pe o linie de autobuz”, a declarat Peter Stevens, director de afaceri publice al companiei Stagecoach, în timpul unei demonstraţii joi, lângă Edinburgh.


Citește și : Număr record de 71,1 milioane de persoane deplasate pe plan intern în 2022 (raport)

Această nouă linie, cu o lungime de aproximativ 22 de kilometri, situată în vestul capitalei scoţiene, urmează să transporte aproximativ 10.000 de pasageri pe săptămână.

În cele cinci autobuze aflate în circulaţie, care vor putea circula cu o viteză de până la 50 km/h, va fi în continuare prezent un şofer pentru a verifica buna funcţionare a tehnologiei, aşa cum prevede legea britanică care nu autorizează deocamdată circulaţia vehiculelor complet autonome pe drumurile publice.

Un alt agent va fi la bord pentru a verifica biletele şi a răspunde la întrebările utilizatorilor.

Un sistem dotat cu inteligenţă artificială va detecta alte vehicule de pe drum pentru a evita coliziunile, în timp ce camerele şi un radar vor scana drumul pentru a evita pietonii.

Potrivit lui Peter Stevens, serviciul va fi mai sigur şi mai eficient, cu economii de combustibil de până la 20%. “Sistemul poate răspunde mai repede decât timpul de reacţie al unui om” atunci când este necesar, a explicat el.

Şi cu cât autobuzele circula mai mult, cu atât vor colecta mai multe date pentru a “avansa timpul de deplasare în autonomie”, a adăugat sursa citată.

Citește și : Peskov: Operaţiunea Rusiei în Ucraina este foarte dificilă

Acest serviciu este “ceva nou, interesant de văzut, o parte a revoluţiei noastre tehnologice”, a afirmat Callum Jones, şofer de autobuz.

În 2021, un autobuz electric fără şofer a fost pus în funcţiune în Malaga, Spania, un proiect prezentat ca o premieră în Europa. Teste au fost, de asemenea, efectuate în Coreea de Sud în acelaşi an şi în Singapore la începutul anului 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.