X

Regatului Unit „i-ar fi mai bine în afara UE”, afirmă Jeremy Hunt

Ministrul de Externe britanic, Jeremy Hunt, susţine că Regatului Unit „i-ar fi mai bine în afara UE”, chiar şi fără un acord privind Brexitul, scrie Politico, potrivit news.ro .

Hunt a declarat pentru Axios că, deşi a susţinut campania pentru rămânerea în Uniunea Europeană, el consideră acum că Regatului Unit îi va fi mai bine părăsind blocul european, indiferent de cum se vor finaliza negocierile.

Citește și : Putin consideră „contraproductive” şi „lipsite de sens” sancţiunile americane împotriva Rusiei

Hunt l-a lăudat pe predecesorul său, Boris Johnson, care şi-a dat demisia luna trecută ca protest faţă de felul în care a gestionat Brexitul prim-ministrul Theresa May. Johson „a schimbat cursul istoriei britanice prin campania sa pentru Brexit”, conform lui Hunt.

Întrebat dacă Johnson ar fi un prim-ministru bun, Hunt a declarat: „Nu sunt de acord cu el în privinţa tuturor aspectelor, dar cine ştie ce va fi în viitor?” Hunt a declarat că Trump a găsit „un dezechilibru” în comerţul dintre UE şi SUA şi că preşedintele american „înţelege în mod clar importanţa ordinii mondiale aşa cum o ştim”.

Citește și : Putin: Rusia va reacţiona la apariţia unor elemente ale scutului antirachetă la graniţele sale

Tags: acordBoris JohnsonbrexitJeremy HuntSUATheresa MayUE
Categorii: Diaspora