X

Regele Charles al III-lea în Irlanda de Nord, o etapă delicată a turneului său ca monarh britanic

Regele Carol al III-lea a sosit marţi la Belfast pentru prima dată în calitate de monarh britanic în Irlanda de Nord, o vizită plină de tensiuni în contextul în care îi succede Elisabetei a II-a într-o atmosferă de fervoare populară şi emoţie naţională, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Regina a jucat un rol major în reconcilierea acestei provincii cu trecut sângeros. Dar, la aproape un sfert de secol de la instaurarea unei păci fragile între republicani, în principal catolici, şi unionişti, în principal protestanţi, tensiunile au fost reaprinse de Brexit, reînviind ideea separării de Regatul Unit şi a reunificării cu Irlanda.

La sosirea la Castelul Hillsborough, Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla au întâlnit mii de oameni adunaţi în spatele barierelor, strângându-le mâinile, salutând copii, schimbând cu ei câteva cuvinte – imagini care ar fi fost greu de imaginat în vremea ”tulburărilor” de odinioară.

Citește și : China şi Rusia vor să instaureze o nouă ordine mondială

Paralizată politic şi în plină criză în urma victoriei în ultimele alegeri a republicanilor din Sinn Fein, care nu recunosc autoritatea monarhiei, Irlanda de Nord rămâne etapa cea mai delicată a turneului noului rege în cele patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit. El a vizitat luni Parlamentul britanic din Londra, apoi pe cel din Edinburgh înainte de a ajunge la Cardiff, în Ţara Galilor, vineri.

În timp ce Elisabeta a II-a a fost o imagine liniştitoare pentru milioane de britanici de-a lungul deceniilor petrecute pe tron, fiind o stâncă de stabilitate în furtunile politice, sociale şi de sănătate cum a fost cea din timpul pandemiei de COVID-19, noul rege în vârstă de 73 de ani, care este mai în vârstă decât orice alt suveran britanic în momentul urcării pe tron, îşi preia funcţia într-un moment critic, având în vedere tensiunile din Irlanda de Nord, dorinţa de independenţă a Scoţiei şi inflaţia galopantă care subminează puterea de cumpărare. În plus, ţara, aflată într-o gravă criză socială şi politică, are un nou prim-ministru de numai câteva zile.

Citește și : Recolta Ucrainei de porumb şi floarea soarelui este sub media din ultimii cinci ani

 

Regele va trebui probabil să se confrunte cu cererile unora dintre celelalte 14 regate ale sale (printre care Australia, Bahamas, Canada, Noua Zeelandă şi Jamaica) care ar putea fi tentate de un regim republican ca urmare a schimbării suveranului.

Regele Charles va reveni la Londra marţi seara, unde, împreună cu alţi membri ai familiei regale, va întâmpina sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a, adus cu avionul din Scoţia şi care urmează să fie dus pentru ultima oară la Palatul Buckingham.

Tags: belfastbrexitCarol al III-leairlanda de nordRegatul Unit
Categorii: Diaspora