Regele Charles al III-lea, în prima fotografie oficială ce îl arată alături de celebra cutie roşie

Publicat:

Regele Charles al III-lea poate fi văzut în prima fotografie oficială ce îl arată alături de celebra cutie roşie în care suveranii britanici primesc documente guvernamentale, publicată de Palatul Buckingham vineri, într-o perioadă în care noul monarh al Regatului Unit a început să se ocupe de îndatoririle sale constituţionale, informează Reuters, potrivit agerpres

Cutia roşie, încuiată şi aşezată pe un birou de lucru, este o imagine puternic asociată cu monarhia britanică şi, totodată, un obiect alături de care regretata regină Elisabeta a II-a a fost adeseori fotografiată. Ea conţine documente transmise de Guvernul britanic şi de ţări din Commonwealth, care îi sunt apoi transmise monarhului de secretarul său privat.


Citește și : OMS este îngrijorată cu privire la declinul testărilor Covid

Noua fotografie a fost realizată în Salonul Secolului al XVIII-lea de la Palatul Buckingham, săptămâna trecută.

Pe biroul de lucru al regelui britanic, poate fi văzută, în fundal, şi o fotografie alb negru cu părinţii decedaţi ai regelui Charles al III-lea – regina Elisabeta a II-a şi prinţul consort Philip.

Regina Elisabeta a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani.

Citește și : Rusia nu mai are unde să depoziteze o recoltă istorică de grâu

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.