Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta

Publicat:

Regele Charles al III-lea îşi încheie vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fosta suverană va fi înmormântată luni, în abaţia Westminster din Londra. Va urma un eveniment restrâns de familie la capela Saint George a castelului Windsor. Astfel vor lua sfârşit ceremoniile prin care regina este condusă pe ultimul drum, iar noul rege se instalează pe tron.


Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

Ceremoniile oficiale au început în 8 septembrie la castelul Balmoral din Scoţia, unde Elisabeta a II-a a decedat la vârsta de 96 de ani.

Charles al III-lea s-a retras joi la reşedinţa sa rurală Highgrove, însă – precizează cancelaria sa – continuă să lucreze.

Vineri, el urma să meargă la Cardiff, pentru a participa alături de soţia sa, regina consoartă Camilla, la o slujbă religioasă şi la o recepţie cu politicienii locali.

Regele a trecut deja prin toate parlamentele ţărilor care formează Regatul Unit – Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.

Peste 25.000 de galezi au semnat o petiţie împotriva transmiterii către William, fiul regelui, a titlului purtat de Charles de la vârsta de nouă ani şi care revine automat moştenitorului tronului: prinţ de Wales (Ţara Galilor). În faţa castelului din Cardiff este anunţată şi o manifestaţie antimonarhică.

AFP observă că regele Charles al III-lea se confruntă cu probleme considerabile. În Scoţia există o puternică mişcare de independenţă; în Irlanda de Nord, persistă tensiunile între comunitatea protestantă unionistă, pro-britanică, şi republicanii irlandezi catolici. El a făcut cu demnitate primii paşi ca suveran, cu excepţia câtorva gesturi publice de iritare comentate intens pe internet, însă rămâne de văzut în ce măsură va fi capabil să îşi asume îndatoririle îndeplinite până acum de mama sa imperturbabilă în faţa crizelor istorice.

Dacă Elisabeta şi-a menţinut neutralitatea ireproşabilă şi nu a făcut niciun pas înapoi de la datorie, până în ultimele ei zile, Charles nu a ezitat în trecut să îşi asume angajamente cum ar fi cel faţă de mediu şi chiar să transmită discret guvernului opiniile sale despre mai multe subiecte, reaminteşte agenţia.

Fosta suverană ştia să se apropie de supuşii săi în momente dificile, încă din timpul celui de-al doilea război mondial, când era prinţesă, şi până la recenta perioadă de izolare impusă de pandemia de coronavirus. O excepţie a fost moartea nurorii sale, prinţesa Diana, prima soţie a lui Charles. Atunci, reacţia reginei nu a fost apreciată de opinia publică, iar monarhia britanică a trecut printr-un moment dificil.

Unii consideră că, la 73 de ani, Charles are doar un rol de tranziţie către domnia viitoare a fiului său, William, care este foarte popular. Regele este văzut însă şi ca un promotor al modernizării, dornic să reducă anvergura monarhiei. El va trebui să gestioneze pe viitor şi crizele din familia regală.

Andrew, fratele suveranului, a fost îndepărtat deja de familie după un scandal sexual. Harry, fiul mai mic al lui Charles, trăieşte în exil, în California, cu soţia sa Meghan; el a împlinit joi 38 de ani şi se pregăteşte să îşi publice memoriile, care – apreciază AFP – ar putea fi explozive.

Însă acum este momentul unităţii. Cei patru copii ai reginei, Charles, Anne, Andrew şi Edward, i-au urmat împreună sicriul prin centrul Londrei, miercuri, iar vineri seara se vor întâlni din nou la un “priveghi al prinţilor” la catafalcul expus deja de două zile la palatul Westminster. Lui Andrew, căruia i-au fost restrase titlurile militare, i s-a permis să poarte uniforma cu această ocazie.

La o săptămână de la moartea reginei, emoţia publicului se manifestă în continuare. Ca şi săptămâna trecută, la Edinburgh, zeci de mii de oameni vin să îşi prezinte ultimele omagii la Londra. Unii au stat mai mult de opt ore la coada care se întinde pe câţiva kilometri, înainte de a ajunge lângă sicriul din plumb şi lemn de stejar, acoperit cu drapelul regal, deasupra căruia este aşezată coroana.

Luni dimineaţa, aşteptarea va lua sfârşit, iar Elisabeta a II-a va fi condusă pe ultimul drum, către Westminster, unde vor avea loc funeraliile de stat – primele de la moartea lui Winston Churchill, premierul decedat în 1965, care şi-a asigurat locul în istorie conducându-i pe britanici în timpul celui de-al doilea război mondial.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News

Vor participa circa 2000 de invitaţi – şefi de stat şi de guvern, nobili din întreaga lume şi personaje necunoscute marelui public, decorate pentru activităţile lor. Regina va fi înhumată în capela Saint George, lângă tatăl ei, regele George al VI-lea, şi soţul ei, prinţul Philip, decedat anul trecut.

În capitala britanică sunt aşteptaţi milioane de oameni. Funeraliile secolului au fost pregătite în detaliu timp de 20 de ani, dar efortul logistic şi de securitate este imens. Regatul Unit se va opri timp de o zi, înainte de a reveni la realitatea crizei economice şi sociale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.