Regele Harald al V-lea al Norvegiei se simte bine după intervenţia cardiacă

Publicat:

Regele Harald al V-lea al Norvegiei se simte bine la o zi după intervenţia chirurgicală la care a fost supus pentru înlocuirea unei valve cardiace, a anunţat sâmbătă palatul regal, relatează dpa, potrivit agerpres.

Medicul personal al regelui, Bjorn Bendz, a declarat într-un comunicat că monarhul a făcut o scurtă plimbare.


Citește și : OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Regele Harald, care a fost supus unei anestezii locale, a rămas treaz în timpul operaţiei.

Regele a suferit o operaţie pe cord în 2005, iar intervenţia de vineri a constat în înlocuirea valvei cardiace artificiale pe care monarhul a primit-o în urmă cu 15 ani, a precizat Palatul Regal, care a prezentat intervenţia ca fiind una de rutină.

Regina Sonja şi prinţul moştenitor Haakon l-au vizitat vineri.

Harald a fost internat recent din cauza din cauza unor dificultăţi respiratorii, însă medicii au exclus rapid varianta unei infecţii cu COVID-19.

Citește și : A doua dezbatere Trump-Biden anulată

Pe lângă operaţia pe cord din 2005, Harald a suferit o intervenţie chirurgicală în 2003 pentru un cancer de vezică urinară.

Monarhul în vârstă de 83 de ani, care nu are în mod oficial puteri politice, este şeful statului din 1991.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.