X

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, spitalizat pentru examinări medicale în urma unui acces de febră

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, în vârstă de 85 de ani, a fost spitalizat joi pentru examinări medicale în urma unui acces de febră, a anunţat Palatul regal, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Aflat la tronul Norvegiei de 31 de ani, suveranul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimul timp: Covid, o operaţie la genunchi în 2021 şi probleme respiratorii cu un an înainte.

Citește și : Amnesty International acuză armata ucraineană că a pus în pericol viaţa civililor

Starea sa este ”staţionară”, a precizat Palatul într-un scurt comunicat.

Regele, ale cărui prerogative sunt în mare parte simbolice, a fost operat în 2003 pentru un cancer la vezică, după care a suferit o nouă intervenţie chirurgicală în 2005 pentru probleme de valvă cardiacă, înlocuită cu prilejul unei alte intervenţii, în 2020.

Suveranul, sportiv şi comandant de vas – a participat la campionatul mondial de sailing săptămâna trecută – a refuzat mereu să abdice.

Nepotul lui Haakon al VII-lea, Harald al V-lea domneşte peste această ţară scandinavă din 17 ianuarie 1991.

Citește și : Pompierii se luptă cu un incendiu de pădure în nord-vestul Spaniei

Tags: febrăRegele Haraldsănătate
Categorii: Diaspora