Regele iordanian îi reproşează Israelului lipsa unei campanii de vaccinare pentru palestinieni

Publicat:

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei i-a reproşat joi Israelului că nu a organizat o campanie de vaccinare împotriva COVID-19 pentru palestinieni asemenea celei destinate israelienilor, estimând că acest mod de a acţiona este contraproductiv pentru statul israelian, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Am văzut că israelienii au desfăşurat o campanie foarte reuşită în materie de vaccinare (pentru ei), însă nu pentru palestinieni”, a declarat Abdullah al II-lea, adresându-se prin videoconferinţă în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.


Citește și : Atena vrea să trimită patrule de poliţie în univesităţile şi campusurile elene! Mii de studenţi protestează împotriva legii

“Dacă vă uitaţi la conectivitatea dintre palestinieni şi israelieni, nu puteţi vaccina o parte a societăţii voastre şi pe cealaltă nu, crezând că sunteţi în siguranţă”, a răspuns el unei întrebări a lui Klaus Schwab, preşedintele forumului. “Aceasta este principala lecţie pe care ne-a dat-o COVID-19. Pandemiei nu-i pasă de frontiere, de bogaţi sau de săraci, sau de orice altceva”, a subliniat el.

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) a îndemnat pe 11 ianuarie comunitatea internaţională să-i ceară Israelului, în calitate de putere de ocupaţie, să-şi respecte angajamentele cu privire la dreptul internaţional şi să pună vaccinuri la dispoziţia palestinienilor.

Pe 5 ianuarie, Amnesty International a îndemnat la rândul său Israelul să furnizeze vaccinuri palestinienilor din Cisiordania şi din Fâşia Gaza, conform dreptului internaţional.

Citește și : De ce cred unii oameni de ştiinţă că mutaţia britanică a coronaviruslui ar putea fi mai periculoasă?

“Trebuie să ne uităm la aspectele practice şi la provocările care ne aşteaptă, pentru a putea comunica unii cu alţii şi a realiza că nu suntem singuri pe lume, (nu suntem) un mic sat, şi că trebuie să discutăm în mod demn despre cum ar trebui să fie lumea după COVID-19”, a subliniat regele iordanian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.